Îmi vine foarte greu, după textul despre Dachau, să scriu despre orice altceva. La fel mi-a fost și după textul Prima îmbrățișare în neființă.
Mă simt netrebnică.
Și cum acest sentiment trebuie oarecum controlat, pentru echilibrul meu psihic și sufletesc, o să mâzgălesc azi despre unele spectacole la care am fost și despre cartea pe care o citesc acum.

Săptămânile trecute am fost, pe lângă Pink Martini, și la spectacolul lui Alexandru Tomescu și la o piesă de teatru, Profesiunea doamnei Warren.
Despre spectacolul lui Alexandru Tomescu pot spune atât:
Am fost la acest spectacol.
Muzica nu m-a prins, m-a sedus însă teatrul non-verbal al Anei Pepine și al lui Paul Cimpoieru.
La piesa de teatru am încercat o mare satisfacție. Finalul a fost bezmetic.
Să ferească Dumnezeu ca fiecare să facă în viață ce crede că are dreptul.

În prezent, pe lângă Hemingway, citesc și Trilogia culturii a lui Lucian Blaga. Despre Blaga ar trebui să scriu un text separat, pe mine m-a surprins foarte mult viața intelectuală a acestui om.
Joi, în timp ce zburam spre Germania, am găsit în groasa carte din mâinile mele următoarele rânduri:
Din momentul în care inconștientul unui ins și-a găsit o întâie categorică expresie într-un anume orizont spațial, întotdeauna structurat într-un anume chip și nu altfel, conștiința insului se poate deplasa prin orice peisaje, oricât de diverse, în pofida împrejurărilor caleidoscopic schimbătoare, conștiința insului va fi pătrunsă de rezonanțele adânci și grave ale orizontului său inconștient unic, persistent. De ecourile orizontului inconștient se vor resimți permanent creațiile spirituale ale insului, indiferent de peisajele în care el e vremelnic statornicit. Operăm astfel o disctincție adânc tăiată: un lucru e orizontul de peisaj multiplu și divers al conștiinței, și străin de acesta ca orice obiect; și cu totul altceva e orizontul spațial unic al inconștientului, ca parte integrantă și organică a acestuia.

Acest fragment explică o parte din teoria lui Blaga despre orizontul spațial al inconștientului.

Când am citit aceste rânduri gândul mi-a zburat la arakelian, la cora, la dan și la costel. Poate îmi răspund ei de ce.