Pe ploaie simți viața dacă nu te mai vaiți atât

De 2 sept., 2022 0 No tags 0

Plouă. Plouă cu găleata. Plouă de varsă. Vă văitați. Vai, plouă! Știți ce aș face eu? Și fac, dar cu limite. Am populat planeta cu doi copii.

Pe ploaie, dacă n-am nici o șansă să dorm, arunc lucruri. După ce mă satur să privesc și să ascult ploaia, încep să sortez. Asta arunc, și asta, și asta. În timp ce arunc, îmi imaginez patul cu așternut proaspăt schimbat. Cum m-aș întinde. Cum m-aș alinta. Cum aș dormi.

Pe ploaie aș pleca la cumpărături. Am fost de dimineață. Am cumpărat fructe, legume, mușchi de curcan, garofițe. Întotdeauna ridicați capul când plouă. Să simțiți ploaia. O să apreciați apoi ceaiul de acasă. Eu am apreciat cafeaua. Ceaiul l-am savurat după ce m-am trezit.

Pe ploaie, citiți. Eu m-am apucat de Rusia scăldată în sânge de Artiom Vesiolîi. Mi-am subliniat ceva deosebit de trist. Ești vinovat că te naști, ești vinovat că mori, iar cât trăiești ți-e frică de toți. Abia am reușit să trec peste fraza asta. Am recitit-o. Am subliniat. Am notat în susul paginii. Am îndoit colțul paginii. Aceasta este drama omului sărac, obișnuit, cu mentalitate de sclav.

Pe ploaie m-aș apuca să-mi plănuiesc aniversare de 40 de ani. Vă spun doar atât. O să mă trezesc în Franța și o să beau un pahar de vin cu gândul la Sorin Oncu.

Pe ploaie o să-l ascult pe JP Cooper la Flight Festival. Oare unde îmi sunt cizmele de cauciuc? Pe ploaie mi-am turnat puțin vin. Pe ploaie nu o să vă mai povestesc. Trag pătura peste cap.

Pe ploaie simți viața dacă nu te mai vaiți atât.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
26 + 20 =