Momentul este cum nu se poate mai bun. Lumea iese în stradă pentru a zice nu amnistiei și grațierii. Unii zic că ies deoarece înțeleg foarte bine democrația. America are un nou președinte care a trimis femeia unde îi este locul: la cratiță. Maria Grazia Chiuri, noul director artistic de la Dior, a uimit Parisul cu sloganul We should all be feminists.

Printre tensiuni politice, economice și culturale îmi afirm satisfacția pentru vremurile în care trăiesc. Nu mi-aș dori să trăiesc în nici o altă epocă. Dacă mă retrag geografic, pe teritoriul României, susțin sus și tare că nu aș alege perioada interbelică pentru a-mi trăi zilele. Omul actual are tendința să romantizeze trecutul, iar românul romantizează cu exagerare perioada interbelică.

Omul actual, actual în 1700, 1800, 1900 sau 2000, se plânge de prezent. În prezent nu sunt cu putință decența și respectul, doar trecutul a livrat valori.

Desigur că nu accept reprezentările despre trecut și prezent. Vin cu exemplul personal. Am crescut într-o familie tradițională, dar vremurile mi-au permis actul sexual în afara căsătoriei. Tot vremurile, m-au trimis la vot, au creat circumstanțe pentru femei să călătorească singure, să conducă o mașină, să devină oameni de afaceri, să crească un copil.

Țările arabe, unele, nu dau voie femeilor să conducă. Vedeți? În lumea largă, pe părți de pământ, femeia încă nu e om.

În România, așa cum este ea, reprezentată, percepută, în realitate sau în imaginar, femeia deține o voce.

Oricum ar fi, mă bucur nespus că trăiesc azi și că îmi duc zilele în România. Mi-am asigurat o educație. M-am fixat într-o cultură. Observ în jur și am realizat că majoritatea nu a reprezentat niciodată omul educat. Echilibrul ar merita frământările și luptele individului, nu promisiunea unei vieți după moarte sau înfățișările despre Iad sau Rai. Pe urmele lui Dawkins, credincioșii ar trebui să se bucure și să se întâmpine cu zâmbetul pe buze la patul unui muribund.

Nu văd echilibru în jur. Adulmec manipulare, conștientizez delirul de gradoare, mă lovesc de interese păguboase social, de nevoi nefolositoare. Experimentez uneori, privind seara pe fereastră la lună, copleșitoarea senzație a nimicului. Oare oamenii puternici și influenți ai lumii nu privesc luna? Nu au mers niciodată pe munte unde i-a surprins o furtună?

Planeta asta e plină de mușuroaie de furnici. Nici Eminescu nu e poet național degeaba oricât de plictisitor e predat în școli.

Întrebarea este, întrebarea de pe buzele fiecărui locuitor al planetei este: ce e de făcut?

Să ne plângem mai puțin, să acționăm mai mult. Principiul acțiunii și reacțiunii, când un corp acționează asupra altui corp cu o forță (acțiune), cel de-al doilea corp acționează și el asupra primului cu o forță (reacțiune) de aceeași mărime și de aceeași direcție, dar de sens contrar.

Să abandonăm atitudinea sunt mai bun ca tine. E detestabilă, păguboasă și statică. Ne ține într-un prizonierat al instinctelor, iar omul a reușit să construiască civilizația.

Civilizația este o construcție în totalitate a omului.

Foto: Anca Ciobănescu