O relatie presupune dependenta si influenta, o relatie presupune conexiune, presupune doua persoane. DOI. Datorita varstei, evenimentelor si oamenilor din jurul meu, urechea, ochiul si afectiunea cocheteaza cu teorii de amor.
Tortura psihica. Modernitatea si educatia nu ne-au salvat de ea. Nu ma intereseaza sa mazgalesc aici iluziile unui indragostit, nici ratarea unei relatii, ci simt imperios nevoia sa formulez in scris concluziile scaparate din acea linie continua cu care se confrunta majoritatea oamenilor ce aleg sa traiasca in doi.
Nu ma folosesc de unelte filozofice puse la dispozitie de Schopenhauer, eternul misogin, Liiceanu, sau Balzac. Perpetuarea rasei, doua palme unindu-se in promisiuni si desavarsirea femeii la o anumita varsta, trec peste autorii lor si ma manifest eu.
Intre te iubesc si s-a terminat, oamenii au timp sa-si zgandere instinctele, barbare si needucate, care cotropesc orice simtire dragastoasa. Sexele se bat pentru putere, in familie, in societate, in asternut. Un scop in sine poate fi chiar umilirea celuilat, in familie, in societate, in asternut.
Fizic, barbatii si femeile sunt diferiti. Adevar categoric.
Afectiv, barbatii si femeile au facut literatura. Adevar relativ.
In lupta istovitoare de a deveni stapan in doi, oamenii amintesc de rasa. El e stapan prin nastere, ea perfida din neputinta. Instinctele anuleaza morala, cunoasterea, filozofia, iubirea.
Despuiati de solzii civilizatiei, goliciunea barbatului si a femeii aminteste doar de perpetuare, iar constientizarea acestui fapt napadeste simtirile. Dorinta vine cu buna purtare. El fals se leapada de stapanire, ea mincinos se lipseste de viclesug.
Indragostiti, iata-ne egali, el stapan milog, ea sclava vrajitoare!