Aseară, înainte cu culcare, am așezat telefonul lângă mine și am pornit mesajul vocal de la Gabriela Glăvan despre Sylvia Plath. Mateiu dormea în stânga. Eu m-am așezat cu spatele la el și am ascultat cu capul cufundat în pernă. N-am mai dormit de 2 săptămâni cu capul pe pernă din cauza unei dureri de spondiloză. M-am diagnosticat singură. Moliciunea pernei și vocea ușor răgușită a lui Gabi le-am simțit ca o gratificare, o răsplată pentru lipsa de activitate intelectuală din ultimele zile.

Azi dimineață când mi-am reluat activitatea în casă, am pornit un nou mesaj vocal. Am sortat hainele murdare în timp ce sorbeam informații despre Sylvia Plath, Assia Wevill și Hughes. La un moment dat s-a auzit și bormașina în vecini, iar vocea ei și bormașina s-au oprit în același timp. Tăcerea m-a izbit. Academia a muțit lăsându-mă cu un prosop galben în mână. Am îndesat lenjeria în cuvă cu gândurile prinse în depresia lui Plath, concupiscența lui Hughes și erotismul Assiei Wevill.

O să încep Clopotul de sticlă al Sylviei Plath imediat ce sfârșesc cartea lui Roth, Operațiunea Shylock. Sunt curioasă de un destin morbid. Sunt curioasă de curiozitatea mea. Fascinația pentru sinucigași o am moștenită de la Dostoievski. Kirillov mi-a aprins mințile în tinerețe, dar le-am stins cu o gândire proprie. Nu m-a interesat să mă omor pentru a deveni Dumnezeu. Dumnezeu în existența mea este un personaj.

Pare-se că am în comun cu Plath un tată autoritar și relația imposibil de gestionat. Ea i-a moștenit și gena depresiei. Eu încă nu știu câtă violență și distructivitate zac în mine.

Știați că Plath are o forță năucitoare în poeziile ei? Le-ați citit? Mi-am comandat și eu de pe Târgul Cărții, Ariel și alte poeme.

Recunosc că imaginația mea construiește și deconstruiește ultima ei zi din viață când a izolat camera copiilor lăsându-i cu geamul deschis, cu lapte și pâine pe un dulap, înainte să-și bage capul în cuptorul aragazului. Fără să pot verifica, mi-am simțit toată ziua un rictus legat de maternitate, de abordarea femeilor în ultimul deceniu. O femeie poate să le facă pe toate. Lucrează. Crește copii. Debordează erotism. Gătește. Face ordine și curățenie. Menține un cămin și un sentiment de acasă. Zâmbetul și voia bună nu-i lipsesc.

Ceea ce este o porcărie și o presiune enormă pentru o ființă umană. Vă amintiți de mama care s-a aruncat de pe bloc cu cei doi copii?

Ca mama a două minuni, stau martor că maternitatea te extaziază, iar alteori te anihilează. Mamele trebuiesc ajutate și îngrijite. Reprezintă în primii ani universul unor ființe inocente. Forța lor naște și ucide. Iar uneori femeile își ucid pruncii, iar vina nu le aparține în întregime. E un subiect care apasă, șochează, te scoate din minți. Asta nu-l face să dispară.

Aveți grijă de mamele voastre!

Foto: Flavius Neamciuc