Randurile de mai jos sunt notile mele din anul III de facultate pe care le-am insemnat constiincios in agenda. In anul I, la facultatea de Litere, se studiaza teoria literaturii. Cursul l-a tinut doamna Comlosan, iar seminarul carismaticul si raschiratul Tucan. Omul asta tradeaza o aroganta care imi place, desi m-a urzicat la un seminar datorita fuseiului si merseiului de care nu ma lepad. Examenul l-am sustinut cu el, doamna Comlosan retragandu-se inainte de a ma aseza eu la raspuns. Si la acel raspuns am mazgalit pe foaie, la subiectul de teorie, piesa lui Pirandello, 6 personaje in cautarea unui autor. Placidul asta de Tucan mi-a zis verde in fata ca stau cu teoria in pom, si uite de aia, imi da nota 9, pentru ca nu poate mai mult, dar eu am toate haturile in maini. Si de aici invatatura, am inceput sa dau atentie definitiilor.
Concept in critica moderna, intertextualitatea = raportul existent intre texte diferite care alcatuiesc impreuna un ansamblu.
5 categorii ale intertextualitatii:
- propriu zise
relatia de coprezenta a doua sau mai multe texte; prezenta efectiva a unui text in celalalt (citate, aluzii, plagiat) - paratextualitatea
relatia pe care titlul o stabileste cu anumite marci – titlu, prefata, notele - metatextualitatea
relatia prin care doua sau mai multe texte se comenteaza fara a se cita efectiv - hipertextualitatea
relatia de derivare a unui text din altul prin imitare sau deformare - arhitextualitatea
relatia de apartenenta a unui text la un gen anume
Poate ii va fi cuiva de folos, unui filolog simandicos, belicos in salvgardarea celor sufletesti si intelectuale. Cum ar zice Sora, sa luptam mai mult pentru A FI…
mai 18, 2009
Vaaaaaaaaaaaaaai, nu poti sa te dezbari de oltenismele astea, ce rusine!!! Adevarul-adevarat este ca sunt totusi ciudate pt urechile unui ins care nu le foloseste decat atunci cand le invata la gramatica si atat!
mai 18, 2009
@Maria Barbu
Subdialectele si graiurile sunt prilej de amuzament la ore. Moldoveneste, ardeleneste, banateneste, olteneste, orice nevorbitor se amuza, dar mai departe nu mai inteleg distractia. 🙂
mai 19, 2009
Vaaaaai, lasă că şi eu am avut meciuri cu Tucan în anul I, dar pe parcurs ne-am înţeles bine. Zic eu.
mai 20, 2009
@Andra
Pana la urma cine pe cine a cucerit, noi pe el sau el pe noi? 🙂
mai 22, 2009
Îmi place să cred că vice-versa. Dar nu sunt sigură. Cred că ne-a cucerit el pe noi. Eu cel puţin am ajuns să înţeleg depărtarea profesorilor ca ceva necesar.
Nu ştiu dacă ai făcut cu Oprescu. Cu generaţia mea a fost ataşat şi indulgent. Sau cel puţin aşa mi s-a părut. Apoi, s-a schimbat. Pentru că nu mai avea cu cine şi pentru că se săturase să fie luat de fraier. (Îmi place să cred că noi eu nu l-am luat aşa, dar au fost alţii.)
mai 22, 2009
@Andra
Intre profesor si elev trebuie sa existe intotdeauna o limita, un prag nu trebuie niciodata trecut.
Am facut cu Oprescu, un aristocrat printre multi marlani, si, si mai multi incompetenti. Cu noi a fost ok, ii doresc din tot sufletul atat lui, cat si lui Tucan, cativa stundeti capabili de o retroactiune mobilizatoare.