Tomata descoase:

„…dacă ai avea de ales, să mori sau să-ţi cobori cuvintele în pământ, în locul tău, să fie mâncate de viermi, şterse, uitate, iar tu să rămâi deasupra trăind veşnic, ce-ai face?”

(Cristian Tudor Popescu, Libertatea urii, Polirom, 2004, p. 6)

Scriam chiar in textul anterior ca lipsa cuvantului scris din a mea fiinta ar aduce foarte bine cu o moarte simbolica.
Extinctia cuvantului, fara formule sau calcule matematice, m-ar anula. Eu pot intrema Eu-ul concept, personalitatea neobisnuita si singulara, reflectare particulara doar prin imbinarea de fraze. Atat.
In ceea ce priveste randurile domnului Popescu, Cristian Tudor Popescu, mi se par emfatice. Imateriale si impalpabile, cuvintele nu produc viermi, actiunea aceasta revenindu-i carnii.
Sa lasam cuvantului meritul revigorarii sufletesti, iar carnii sa-i pastram pacatul, spurcaciunea si frumusetea, mizerabila pe alocuri.
Asocierea, oricat de patetica sau poetica s-ar vrea, conceptul neavand o imagine acustica, comprehensiunea „se strepezeste” de bombasticul scriitorului.