Trei personaje se reconstituie in gandurile mele, treptat, lejer, nostalgic! Huckleberry Finn, Tom Sawyer si Matias din Singur pe lume.
Primii doi s-au ridicat firmitura cu firmitura din amintiri indepartate datorita parcurilor special amenajate pentru copii. Parculetele din Ismaning si un parc din apropierea apartamentului lui mamanu meu. O bucatica de natura trasata parca cu liniarul, si indicatiile de la intrare.
Ce nu ai voie.
Copiilor trebuie evitat sa li se spuna nu. Contructia propozitiei se reformuleaza cu un mesaj pozitiv.
Nu rupe florile!
Florile se cuvine sa le protejam!
Huck si Tom, ce strengari batand maidanul. Expresia asta o sa se piarda in viitorul fetitei mele. Nu va avea concept, nu va avea imagine.
Instructiunile ne tin capul pe umeri, comoditatea s-a instalat si in judecata, de aceea etichetele, categoriile, cliseele si stereotipurile vor marsalui peste creier, peste gand!

Matias mi-a suras si el dintr-un gand trist. Criza economica actuala, prieteni care-si dau demisia, prieteni fara serviciu, prieteni cu datorii prea mari.
Matias iubea spitalul, in spital aveai un pat si mancare calda.
Criza asta afecteaza confortul, de aici tragicul! Ca rasa, avem nevoie de hrana pentru supravietuire, piramida lui Maslow insa a ramas doar teorie, nevoile sociale si superioare inlocuind nevoile vitale. Imi ridic totusi o intrebare, formulez teama omului educat.
Ce o sa se intample cand o sa fie afectate tocmai aceste nevoi vitale?
In 89 si nu a iesit deloc bine!
Ne-am recapatat nevoile cu morti, cu suflete pustiite, cu ochi goi, cu cimitire!
Azi m-as lipsi de morti, de suflete pustiite, de ochi goi, de cimitire…
Azi as vrea sa ne amintim ca suntem un popor!