În februarie, ne-am folosit de ziua lui Mateiu, și ne-am răsfățat cu un festin la Pomo D`oro. Este un restaurant cu specific italian bine apreciat. Eu le apreciez caracatița. Nu le apreciez atmosfera decadentă. Serviciul ireproșabil al angajaților este anulat de atitudinile ieșite din comun ale clienților. S-au aciuat acolo chipurile dubioase ale orașului. În seara în care am fost noi prezenți, un domn în stare de ebrietate care a și adormit la masă, dialoga cu cei de la masa vecină. Nu se lăuda că este colonel, ci îi făcea pe toți să înțeleagă cine este el. El, colonel, poate să se ridice și să plece cu mașina.

Vedeți, chipurile dubioase în contextul acesta semnifică tagma celor care se cred bogați, superiori, privilegiați, deasupra legii. Eu am zâmbit disprețuitor. Cu siguranță am simțit și o ușoară teamă. Frica îmi dă târcoale în preajma oamenilor beți și presupuși inteligenți cu o fărâmă de putere. Nimeni din restaurant, mă includ, nu l-a oprit din a pleca cu mașina. Nimeni nu a alertat autoritățile. Trăim în România. Noi aici nu practicăm pârâtul, ci răstignirea pe social media.

Ana Morodan a condus în stare de ebrietate. A greșit. Este greșit deoarece legea interzice. O știm cu toții. Și-a cerut scuze. I-am apreciat mesajul, dar îi consider scuzele inutile. Nu are de ce să-și ceară scuze. Nu mi-a greșit mie. Nu ți-a greșit ție. Nu a greșit nimănui la modul personal. Și-a greșit ei. Pentru că viața ei a pus-o în pericol, și indirect, viața altora. Din fericire, nu s-a întâmplat nimic.

Nu și pentru românul obtuz, avid de defularea rahatului personal folosindu-se de răul altei persoane. De ce să lovești o persoană aflată la pământ? Ana Morodan este o femeie într-un moment critic. Cu siguranță nu-i aprobi fapta, dar de ce îi jignești chipul, cum am citit într-un comentariu?! Un chip de căcat, a defulat un primitiv.

Când se întâmplă un rău unei persoane publice, atunci românul își etalează stupiditatea și răutatea. Mă duce capul să înțeleg că fiecare e mânat de motive personale și definit de condițiile de viață. Românul actual nu duce cea mai ușoară viață. Și totuși dezamăgirea e cruntă.

Oare românii, majoritatea dintre noi, ne ducem zilele într-o nebunie inconștientă? Caracterul malign dovedit prin comentarii șterg orice speranță în rasa umană. De ce insistăm cu viața, când călcăm în picioare bunăvoința?

Habar n-am cum se motivează toți idealiștii lumii. Lumea pare fără scăpare. E o minune să scapi nescuipat de viață și de moraliștii care se cred puri.
Închei cu un citat din Pamuk:
… privind chipurile oamenilor, văd că, neavând încă prilejul de a săvârși vreo fărădelege, foarte mulți dintre ei se socotesc puri.