Am început, de puțin timp, să ies mai des la teatru. Nu ajung de câte ori îmi doresc, la toate spectacolele la care poftesc, dar se întâmplă. Mateiu, împins de la spate, vorba vine, renunță la sân. Nu credeam niciodată în viața mea că o să alăptez peste doi ani. Dar textul acesta va aduna propoziții și fraze despre spectacol, despre un spectacol anume. Despre cum anume mă face alăptatul să plâng pot scrie separat. Dacă interesează pe cineva confesiunile unei mame departe de a fi eroină, blândă, recunoscătoare și împlinită datorită maternității.

Spectacolul despre care vreau să duc vorba mai departe de numește La Gioia. Regia îi aparține lui Pippo Delbono. Până în ajun de spectacol, nu auzisem acest nume și nu mă simt prost, nu-mi este rușine. Să nu vă fie nici vouă. Dacă vă dă cumva târcoale rușinea. Repet, frecventez teatrul pentru stări de spirit, pentru delectare și deconectare, pentru o dispoziție amoroasă. Adesea teatrul mă transpune într-o stare sufletească senzuală. Ideea este că toate gândurile ordinare ale traiului zilnic dispar. În lipsa lor, hainele frumoase de pe mine, mereu mă fudulesc la teatru, parfumul, luminile și actorii de pe scenă alcătuiesc un preludiu pentru o dublă destrăbălare, fizică și psihică.

La Gioia, un spectacol care a pus pe scenă într-un mod inedit dragostea, moartea, tristețea, bucuria, boala, frumusețea, prietenia mi-a înnebunit simțurile. E senzația aceea de prea plin sufletesc. Am dat peste de bucurie, de tristețe, de frumusețe. Am râs și-am plâns. M-am bucurat și m-am întristat. Am trăit în două ore viața întreagă. Dacă s-ar fi întâmplat să mor atunci, n-aș fi avut nimic de comentat. Imediat după atunci aș fi început să mă tânguiesc. Am doi copii de iubit și de crescut.

Mai mult n-am ce să notez despre spectacol. Informații despre Pippo Delbono, dacă aveți o curiozitate, găsiți pe Google. Eu o să revin la traiul obișnuit. Suna mașina de spălat. Cuptorul m-a avertizat și el că varza cu rață e gata. Cafeaua s-a terminat.

Mă opresc. Vă salut din pantaloni de trening și tricou alb. La teatru nu mă prezint niciodată ca o femeie îmbrăcată impecabil. Nu. Eu reprezint femeia cu defecte, femeia în căutări ale sinelui, femeia curioasă, femeia educată. Sunt însă o apariție la teatru. O apariție care nu mănâncă biscuiți Tuc în timpul spectacolului și nu bea suc acidulat. Nu cred să-i am de cititori pe dolofanii care au dat un spectacol personal și privat foșnind la ambalajul Tuc. Am atins ușor cu mâna piciorul doamnei. I-am zâmbit. I-am șoptit. Se aude. Ce nu s-a auzit nici nu scriu.

Aplauze pentru stările de spirit luate de la teatru.

Foto: Adrian Piclisan