Renovărilor de la apartament le-am pierdut șirul. Stau în dezordine și mă întreb: Ce forță (pe care nu pot pune degetul) mă mână să îmbunătățesc, să simplific, să înfrumusețez? O să răspund cum îmi vine în minte. Personalizez apartamentul, îl poetizez. De aceea mă întristează și mă irită toate îndrumările spre ieftin. Știți de câte ori am auzit că ieșeam mai ieftin cu un produs sau altul?! Ieftin, la fel ca scump, țin de o reprezentare vagă. Ieftin sau scump înseamnă că nu știi ce vrei, dar știi ce îți permiți. Eu am decis să-mi permit calitatea.

Calitatea asta mă epuizează adesea. De o săptămână adorm și mă trezesc cu gândul la chiuvetă, cu mesaje de la diverși furnizori despre chiuvete. Refuz să înlocuiesc blatul de la mobila de bucătărie cu un produs necalitativ pentru libertatea de a alege orice model de chiuvetă. Blatul meu necesită o dimensiune anume.

În câteva direcții aș putea duce discuția despre ieftin/scump. Aș scrie pagini. O să mă opresc asupra rezistenței. Mă lovesc de rezistența unor persoane de a experimenta frumosul zilnic în propria casă. Ce-mi trebuie aia, și aia, și ailaltă? Mă cred mai cu moț? Românii renovează cu Dedeman. Profit de ocazie să salut magazinul Dedeman, o afacere de familie am înțeles.

I-am citit pe Baudelaire și pe Oscar Wilde, esteți par excellence. Îmi plac Baudelaire și Oscar Wilde pentru rafinament și atitudini exclusive. Cultiv și eu rafinamentul. Tind spre atitudine exclusivă. Nu renovez condiționată de cetățenie, ci însuflețită de poezia spațiului. Nu-mi place să fiu ca toată lumea. Nu-mi place nici să fiu oaia neagră. Îmi place doar să fiu și asta înseamnă să experimentez.

Gândurilor plictisitoare despre chiuvete, baterii, șapă, gresie și așa mai departe le țin piept cu lecturile din Solomon și Ehling. Ștefan Ehling, în cartea Profesor Hubner, menționează ziarul Volkischer Beobachter. Numele lui Alfred Rosenberg s-a ivit în memoria mea. Yalom, cu cartea Problema Spinoza, i-a dat o voce și un chip lui Rosenberg. Hm, literatura! E ceva aici, simțiți? S-a creat o legătură invizibilă între mine și Alfred Rosenberg, între mine și un nazist, o intimitate și o senzație de recunoaștere a umanității. Ce valoare să-i dau sentimentului? Pozitivă? Negativă? Nici. Nici. Stau pe o margine.

Ziua de lucru s-a încheiat. Meșterul s-a întors în familie. Închid laptopul. Merg și eu în familia mea.

Foto: Bogdan Mosorescu