Fara nici o legatura intre subiecte, Madalina Manole si evenimentul Schimb de carti imi incaleca orice tentativa de meditatie, chestiunile astea doua alungand orice materializare a unui gand.

Moartea ei m-a siderat, fara vlaga m-am asezat pe canapea sa trag cu urechea la televizor. Cuget la o moarte perfecta, la o iesire din scena intr-un moment ireprosabil. Am undeva, in strafundurile memoriei, amintirea unui fragment dintr-un film biografic cu Marilyn Monroe. Mama autenticei blonde, o femeie capriciosa, labila psihic, a reusit, in rarele lor intalniri si apropieri, sa-i sadeasca in suflet, dar mai ales in minte, conceptia unei morti potrivite. Trebuie sa stii cand sa mori.
Nu sugerez ca lina, lina, Madalina a stiut cand sa moara, dar asociez acest M impartit, Marilyn si Madalina fara sa gasesc o imagine satisfacatoare sau impacare de sensuri.

Cu Schimb de carti parasesc stralucirea barfei si a senzatiei. Am gasit acum cateva zile in cutia mea postala virtuala, un mail ce mi-a asmutit spiritul critic.
In cosmopolitismul meu adoptat si afisat, separarea dintr-o putere si asa mica, in una si mai mica mi se pare stupida. Nu vin sa trambitez despre politica, cuvantul putere insala aici.
Mailul care m-a determinat sa scriu aceste randuri continea parerea unei persoane, nu o cunosc, nu ma intereseaza, ce si-a exprimat o nemultumire si o dorinta, nemultumirea fata de pozitia subordonata a Schimbului de carti din Timisoara, si dorinta de detasare de Bucuresti, renuntand chiar si la numele de Schimb de carti.
Parerea mea nu conteaza, dar afirm ca nu pot fi de acord, deoarece stiu sa respect o idee. Ideea aceasta, a schimbului de carti, a apartinut cuiva, si cu aspiratie, munca si emotii, azi poarta titlul de eveniment.
M-am obisnuit cu toleranta de pe foaie a Banatului, cu faptul ca mereu cauta sa fie o liniuta din intregul regiunilor romane, dar rafinatii si cultii Romaniei cunosc foarte bine splendoarea unitarului.
Cum sa ajungem mari intr-o tara plina doar de oameni mari?