Parlez vous francais?

O intrebare de care m-am dezobisnuit in calatoriile mele in Germania. Nu stiu germana, dar ma descurc binisor in franceza, engleza si spaniola. Uneori insa nu sunt suficiente, propozitia I don’t speak german mi-aduce zambete usoare, oarecum derutate, oarecum compasionale. La Munchen insa, pe Maximillianstrasse, intr-un magazin cu rezonante militare si trimiteri spre caderi de apa, dupa un dialog corcit in engleza, vanzatoarea a grait:

Parlez vous francais?

Astfel am avut ocazia sa stau la povesti in sensul stric al cuvantului. Am povestit de copii, Mara mea gangurind in carucior, de familie, de vreme, de arabi, de cursuri de limbi straine. Draguta domnisoara era originara din Maroc, de aceea vorbea franceza, iar concluzia ei de ce stiu eu franceza s-a formulat tot dupa numele tarii. Esti din Romania, stii franceza!

Mai departe trec la tigani, acesta nefiind un text despre nationalism. Doua ore mai tarziu, stand cu totii la un suc, eu mi-am reluat obiceiul de a zapaci chelnarii cu cerintele. O apa plata rece, una la temperatura camerei, o cescuta de apa fiarta. In dreapta mea, printre cuvinte nemtesti si englezesti, i-am zarit tenul ciocolatiu si am indraznit sa intreb timida, bazandu-ma pe experienta cu domnisoara din Maroc.

Parlez vous francais?

Raspuns: nu, dar vorbesc romaneste. Tenul masliniu a devenit smead, iar vorba s-a ingreunat la fel ca toartele din urechi. Avem in lateral o tiganca. Recunosc ca am zambit multumita, cu un sentiment pirpiriu de mandrie.
Tiganii muncesc!
Iar eu am primit lectia, caci mi-e sufletul dispus sa primeasca, mai ales invataturi despre toleranta.