Hans Castorp

De 17 aug., 2010 2 No tags 0

Azi dimineata inchisei cartea. Nu o mai lasai pe piept ca altadata, nici nu avusei vreme sa privesc in tavan ca odinioara. Gandurile insa, ele imi pastreaza povestea nealterata. In interiorul lor, intr-o linie punctata sau continua, eu am ramas eu.
Am pierdut din obiceiuri, caci acum trebuie sa imbratisez, sa alint si sa zambesc.
Inauntru insa, meditez la personaje, recenzii, carti sau soarta.

Muntele vrajit l-am inceput in iarna, un inceput de iarna. Am poposit intre paginile acestui roman prea mult timp pentru a nu-i acorda cateva randuri. In plus, taraganand atat povestea lui Hans Castorp, observ ca ma paste o tristete asemanatoare aceleia din pragul unei despartiri.
Cum sa sfarsesc ultimul rand, sa asez coperta pe muntele de foi si sa-l asez indiferanta la loc pe raft? Am facut sarbatorile cu Hans Castorp, am nascut cu el, mi-am crestinat fata, am calatorit impreuna la munte si la mare.
Incheg aici o viata, ma intreb cum am putut sa traiesc atatia ani fara sa-i stiu povestea, fara exercitiul de imaginatie care acum mi-l tine intr-un colt de memorie, intr-o imagine estompata; ii zaresc trupul, insa niciodata fata.
Asa patesc si cu Jean Christophe. Cu el sunt impreuna din adolescenta. Imi canta si ma insoteste mereu in plimbarile de pe malul Dunarii.
Cu Hans insa, sfarsesc prin a ma umili si a ma supune personajului. Il asociez cu durerile facerii. A fost cu mine in spital, el isi marturisea iubirea in pagini, cerneala si lume creata, eu gemeam si plangeam de durere pe un pat de spital al unei lumi cu multe greseli de creatie.
Marturisesc ca Muntele vrajit se intampla sa fie a treia carte citita de mine a scriitorului Thomas Mann. Pot sa afirm acum ca nu-l gasesc pe scriitor pe gustul meu. Constructia caracterelor m-a ingenuncheat insa. Prin opozitie, amintesc de Dostoievski. Forta lui narativa mi-a terfelit sufletul la 16 ani, personajele insa mi le-am insusit cuminte si intelectual.
La Thomas Mann, lancezeam cu mintea in descrieri, ma indepartam de poveste si ma indreptam sinaptic doar cand se ivea Hans Castorp.
Si azi ma despartii de el. In razboi, cu bocancii afundati in namol, fredonand Crestez in coaja ta/ Cate-un cuvant iubit.
Iar eu trebuie sa-mi deslusesc impresii, credinta ca fiecare carte vine sa-ti completeze momentul prezent al vietii. Nu intamplator o iubire se marturisea in timp ce trei femei se sfarseau de durere, inaintau in durere si se eliberau cu un tipat.
Mi-e pofta sa tip, sa ma dezlantui, sa ma anulez, si sa renasc!

2 Comments
  • Vasile Al. Rus
    octombrie 18, 2011

    Dunia mă surprinde ceea ce spui cu privire la cei doi mari scriitori, atât de mari, dar atât de diferiţi şi asemănători. Ai dreptate ca adolescentă, ca femeie, ca locuitor a unui interval între virrtual şi real, sau, şi,şi….?! Da, Thomas Mann n-are prea multă simpatie penru femeie, înclină mai mult spre el, spre bărbat, şi ironia maculează femeia şi iubirea. Dostoievski are o carenţă de afect, un complex faţă de sex, parcă nu-i înzestrat cu organul iubirii, cu eros şiEros?! Ipostazele femininului sunt însă extraordinare. FEMEIA COPIL, INOCENŢĂ, PURITATE, VULNERABILITATE ŞI MACULAREA EI CEA MAI MARE CRIMĂ, Matrioşa, Liza, Liza,… Apoi femeia fără trup, Sonia, pe care viciul cel mai oribil nu-o atinge, dimpotrivă prin ea lucează Iisus. DAR FEMEIA MARCATĂ DE HANDICAP FIZIC ŞI PSIHIC, MARIA LEBEATKINA, ce Vede, ARE ÎNAINTE-VEDERE A DEMONISMULUI NIHILIST A LUI STAVROGHIN. AVEM FEMEILE-BĂRBAT, LIZAVETA PROKOFIEVNA, MAMA FETELOR din Idiotul, Varvara Petrovna, mama lui Stavroghin, Demonii, dominatoare, private afecctiv şi sexual, oribil cuvânt?! Şi Katia, Katerina Ivanovna,din Adolescentul, cea din Umiliţi şi obidiţi, Katerina din Jucătorul, cea din Fraţii Karamazov, femei tari, femei-bărbat, demon şi femeie, calzi şi reci…Să nu mai vorbim de bestia de Gruşenka din Kramazovi, aici Dostoievski are organ, simte femeia, cea mai autentică, mai erotică şi mai normală femeia femeie la scriitorul rus. Şi totuşi Thomas Mann este un rafinat, un decadent, ironizează estetismul vitalist, se joacă cu umanismul bolii, şi mai ales îi în replică nu numai cu Nietzsce, ci mai ales cu Dostoievski. Of, Dostoievski, cu idiosincrazii şi complexe,…,devorat de câteva idei, aproape monoman. Ce Geniu?! Dunia te salut!

  • dunia
    octombrie 26, 2011

    @Vasile Al. Rus

    Ma bucura nespus participarea dumneavostra la acest text, ati formulat concis, dar temeinic condeiul celor doi scriitori.
    Mi-as dori sa am multe asemenea participari.
    Ati amintit multe personaje feminine dostoievskiene si rememorandu-le imi dau seama ca mama lui Nikolai Stavroghin s-a sustras din afectiunile mele, iar Stavroghin este un personaj pe care mi l-am insusit cu afectiune si nu cu ratiune. E ciudat.
    Multumesc frumos ca ati trecut pe aici, si primesc salutul cu emotie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
16 − 15 =