Unii m-ați auzit. Alții mi-ați citit textele de pe blog. Mereu fac trimitere către oroarea de a ieși în parc cu copiii. Îndrăzneala m-a dus în punctul în care am susținut că prefer durerile nașterii în locul conversațiilor cu mamele, tații sau bunicii din parc.

În loc să iau oamenii ca atare, că nu-i iau, îi judec după așteptări nerezonabile. Nu este rezonabil din partea mea să pretind conversații în parc despre feminism și Dorothea Tanning. Să luăm două mame, două blonde care stau una lângă alta în parc și povestesc despre nemaipomenita viață a Dorotheei care a trăit 102 ani. Numele ei este legat de cel al lui Max Ernst. Max Ernst care fusese căsătorit cu Peggy Guggenheim înainte ca acesta să intre în atelierul Dorotheei și să nu-l mai părăsească.

Din când în când discuția se întrerupe deoarece una dintre mame, una dintre blonde, corectează, ajustează sau calmează purtarea unuia dintre copii.

Max Ernst a fost marcat de un autoportret al artistei. Titlul lucrării: Birthday. Copilăria Dorotheei conține crize sufletești pe care mama ei nu le-a corectat, ajustat sau calmat. Au curs lacrimi disperate. A desenat la vârsta de 15 ani o femeie goală cu frunze pe cap. La New York, vizitând Muzeul de Artă Modernă, expoziția Artă fantastică, Dada și Suprarealism, și-a descoperit apartenența în ansamblul suprarealismului.

Căsătoria cu Max Ernst, pentru acele timpuri, a sfidat ordinea domestică. Personal, rezonez cu acest cuplu. El a numit-o Dorothea Tanning. Simplu și egal, zice Gabriela Glăvan în articolul din Orizont. Și amândoi aveau simțul umorului. Aveam amândoi simțul umorului și ne făcea plăcere să ne bucurăm de el.

Discuția nu a curs. O mamă a început să depene despre viața artistei Dorothea Tanning. Cealaltă mamă, cu un ochi și cu o ureche la tobogan, iar cu un ochi și o ureche la viața artistei, memorează și savurează suprarealismul în plină desfășurare din parcul Pădurice. Căci de la lucrări explozive și expresive ale vieții sufletești pe pânză, Tanning a trecut la scris. S-a pornit să scrie pentru sine, cel mai bezmetic și satisfăcător scris. Nu a interesat-o părerea nici unui Gigel critic literar. A scris pe o perioadă lungă de timp despre un personaj feminin fantastic numit Destina Meridian.

S-a trecut printr-o altă poartă, într-un parc de copii timișorean structurat cu grădini, la povestea personajului Destina pe care una dintre mame, cealaltă mamă, cealaltă blondă, a citit-o lacomă și cu buricele arzând dimineața la prima oră. Excepționalul în viața domestică trăită la bloc cu doi copii nu pătrunde des și nici prin toate ferestrele. Săptămâna trecută însă, parcul Pădurice și un bloc cu patru etaje s-au transformat în locuri pline de magie.

Mamele blonde, dacă s-ar fi apropiat cineva de ele, dar nimeni nu s-a apropiat, deci cine să le recunoască?!, ar fi fost Gabriela Glăvan și Dunia. Gabriela Glăvan are un articol în revista Orizont despre Dorothea Tanning. Click aici. Dunia a mâzgălit ceva pe blog urmărind cumva firul articolului din Orizont, dar diluat, căci blogurile nu sunt spații dedicate culturii, ci fertile inculturii.

Așadar, nu o citiți pe Dunia, dar citiți ce scrie Glăvan.

S-ar putea să mai apară pe blog articole despre Dorothea Tanning, căci n-ai cum să treci ca rața prin apă când ai dat peste un asemenea destin.