Intr-un decor obscur, cu caramizi netezite, la o ora sclava crepusculului, Radu Paraschivescu si-a lansat in Timisoara noua sa carte, Fluturele negru.
Instiintata si invitata de Victor Marian, organizatorul evenimentului, reprezentant al librariei Cartea de nisip, am ascultat in clarobscurul Pubului Jaxx discursul scriitorului despre arta, personaje, negru, Caravaggio si Italia.
Ca orice intamplare ce-mi imbogateste propria poveste, evenimentul de ieri mi-a amintit de Italia. In urma unei calatorii inteprinsa in urma cu 2 luni la Lago di Garda, am revenit in tara cu sentimente puternice si luminoase despre Italia. Totusi nu am pomenit pe foaie sau pe blog de prapadirea mea sentimentala.
Hotarasem sa nu-mi placa Italia.
In Venetia am rezistat.
Peste amintirea Florentei am asternut un praf subtire de nepasare.
Dar Lago di Garda mi-a starpit orice incercare de impotrivire.
Imi place Italia, cu rusine recunosc ca m-as lasa adoptata de soarele ei. Imi trecu prin cap ca Italia s-ar putea sa aiba un soare doar pentru ea.
Lumina Italiei schimba dimensiunile si contextele inimii. In maruntaie creste buna dispozitie fara sa prinzi de veste. Inteleg acum mandria macaronarilor, ba chiar apucaturile fasciste.
Patima si nebunia iubirii, iubire de carne, de idee, de patrie se apara cu apucaturi de smintit.
Pe langa smitelile vechi, port acum si una noua, iar aseara, cu urechea plecata la Radu Parschivescu, Adriana Babeti sau Robert Serban, mintea mi-a calatorit si prin negrul reflectiilor mele.