Pentru elevi si studenti, persoana de la catedra inseamna ceva, de obicei, profesorul descrie in simturile tinerilor un gardian ce ii tine departe de propria lor libertate.
In liceu si facultate, libertatea este inteleasa prin ore pierdute prin parcuri sau baruri, prin ore de somn in ora suverana a soarelui, in grupuri care experimenteaza avantajele alcoolului sau marijuanei, in amoruri superficiale desfasurate in colturi mizere si obscure.
In facultate, spiritul se imbolnaveste, iar cine e lipsit de spirit, nu se aseaza cu semnificatii in morala acestui text, daca o sa aiba vreuna.
Dupa facultate, ramai fara profesori si asta nu poate, in prima secunda, decat sa te bucure. Unii chiar cred ca si-au castigat libertatea.
In libertate apare totusi o absenta, lipsa unui model in viata. In jurul nostru stau doar oameni asemanatori noua, nici unul nu-ti mai starneste creierul. Absenta asta provoaca o cautare, iti doresti sa mai poti avea parte de oameni de la care ai ce invata.
Cei care intr-adevar iti pot oferi ceva intelectual nu fac parte din imediata noastra apropiere si fara sa-ti dai seama te transformi intr-un culegator.
Astepti sa culegi invataturi din imprejurari in care tu crezi ca o sa ai parte de stimuli intelectuali.
In momentul asta, multi prieteni se pierd, cei cu spirit, preferatii mei, nu se multumesc cu starea lor prezenta. In vocabularul lor isi fac aparitia note despre evolutie.
Poti invata de la oricine in viata, prieteni sau dusmani, numitorul comun este respectul. Sa stii sa respecti nu are nici o legatura cu simpatiile si antipatiile.
Azi as fi in stare sa stau la aceeasi masa cu persoane antipatice sau prea putin simpatizate daca stiu ca am ceva de invatat. Refuz insa, tot azi, sa am in preajma mea oameni de consum.
Mintea mea nu e un lac, mintea mea e fluviul pe care il ador, e Dunarea la oricare cota se zice ca are la Severin.