Sambata, 24 septembrie am avut un nou motiv sa ma urc pe tocuri si sa-mi scot la purtare o frumoasa rochie. Festivalul George Enescu mi-a prilejuit o intalnire cu Amsterdam Baroque Orchestra.
Desi sunt o impatimita consumatoare de cultura, recunosc ca spectacolul si oamenii de pe scena m-au prins nepregatita sentimental.
Ma asteptam sa fiu napadita de frumos, dar senzatiile pe care trupul mi le-a redat in fiori m-au coplesit. Exista posibilitatea sa fi zambit tot timpul spectacolului.
Am zambit in timp ce transformam in poveste trairea prezenta. Nu pot sa ma descotoresc de acest narav al mintii si mi-e ciuda, deoarece am impresia ca pierd multe din secundele prezentului.
La un moment dat, am realizat ca impinsesem muzica, Requiemul lui Mozart, intr-un cotlon de minte si meditam, cu falca in palma bineinteles, la nebunie.
Admiram din aceasta pozitie miscarile dirijorului Ton Koopman. Si singura imi ziceam si imi confirmam ca o asemenea meserie cere nebunie si taria de a te face de ras. Din punctul meu de vedere, Ton Koopman a stiut sa se faca de ras cand era numai un copil. Oare cati copii nu i-au persiflat patosul?
Multi copii nu-si recunosc talentul, deoarece asta ii diferentiaza de restul. Baieteii nu fac balet sau canto, caci ar fi o activitate gay.
Baietelul Koopman, cu puternica forta dramatica, a devenit in timp un dirijor invitat de institutii ca Concertgebouw din Amsterdam, Teatrul Champs-Elysees din Paris, Filarmonica din Munchen, Opera Veche din Frankfurt, Centrul Lincoln si Carnegie Hall din New York, si sali de concert din Viena, Londra, Berlin, Bruxelles, Madrid, Roma, Salzburg, Tokyo si Osaka.
Am abandonat meditatia despre nebunie si bataia de joc la o izbucnire a orchestrei, si i-am mai permis mintii doar un gand. Poate orchestra aceasta nu a venit in Romania, tara drumurilor proaste si a cainilor vagabonzi, ci a venit in patria lui Celibidache.
Am inchis ochii, si am lasat muzica sa ma impresoare, iar la final, entuziasmul lui Ton Koopman era al tuturor.
Daca ar sti, cei care rateaza asemenea spectacole, cata frumusete isi refuza!