Asta seara o sa pun pe blog un fragment din ce am scris azi. Accept critici.

– Ai exagerat iar cu mâncarea?
– Da data asta nu, mersi de întrebare Petra. De data asta cred că îi datorez criza lui Iorga. Am terminat de citit Opinii sincere și pernicioase ale unui bun patriot și m-am pus apoi să reflectez la patriotism. Atunci m-a luat criza. Ziceți și voi, nu Iorga e de vină?
– Eu cred că patriotismul este o formă de egoism.
– Cum dracu vine asta, Dinu?
Petra fusese uluită de afirmație. Nu putea cuprinde cu mintea iubirea de sine în definiția patriotismului. Iubirea de țară e la fel de firească ca iubirea de mamă. Poți să nu fi de acord cu ele, pe cale rațională, pentru că intervin atâția factori exteriori, dar ființa ta poartă amprenta mamei și a pământului unde te-ai născut.
– Ar trebui să nu existe granițe, să nu existe țări, doar o comunitate universală.
– Da, zice bine Dinu. Granițele nu fac decât să accentueze în om niște pretenții capitaliste și nu numai.
– Băi, sper că nu vă treziți acum cu toții niște comuniști.
– Stai liniștită, Miana, gândurile noastre sunt departe de orice orientare politică, vorbim doar din prisma umanității. Omul ar trebui să conteze cel mai mult pentru oameni, nu puterea, nu proprietatea.
Dinu se înflăcărase, Petra se înflăcarase și ea. Măsura discuției era ținută doar de calmul lui Sergiu și de pasivitatea Mianei.
– Dar oricât de cosmopolit poti sa fii, nu poate fi ignorat faptul că geografia își pune amprenta pe noi. Pe trasături, pe iubire. Comparati numai trăsăturile unui nordic cu ale unui italian. Și apoi iubirea. Cred sincer că oamenii iubesc și condiționati de pământul pe care îl calcă.
– Petra, fără o iubire concentrată pe un spațiu, omul s-ar focusa spre iubirea de aproapele său. Ar dispărea din vocabularul neamului omenesc multe cuvinte, unul dintre ele ar fi interesul propriu.
– Da, dar oamenii s-ar dezvolta și si-ar lua educația în medii geografice diferite, si numai cu aceste diferențe s-ar ivi caracteristici și trăsături diferite ale omului, iar universalitatea presupune generalitate, iar eu vă dădui exemplu de particularități.
– Particularitățile pot să slujească unei comunități universale, de ce nu?
– Dar ce ne batem capul, nu există deja ONU? Totuși, drepturile omului, pacea mondială, dreptul internațional nu vor putea niciodată să schimbe caracteristicile omului geografic, cum o mamă adoptivă nu va putea niciodată să-și dezobișnuiască copilul de o moștenire congenitală.
– Ia o gură de apă, te aprinseși toată la față. Miana îi ridică paharul la gură, obligând-o astfel să tacă.
– Eu nu știu ce vă apucă pe toți, Dinu, tu să te lansezi în asemenea afirmații, Sergiu, tu să bagi întotdeauna joarda polemicii, iar tu Petra să pui atâta patos când iți construiești răspunsurile.
– Acum vă și părăsesc, am treabă în cealaltă parte a orașului. Se ridică și îi lăsă pe cei trei tineri într-o muțenie interogativă. Tăcuseră, dar ochii lor așteptau o încheiere. Apăru chelnărul cu nota și atunci gesturile lumești, căutatul prin buzunare sau portofele după bani le risipi patosul logomahiei.