Îmi place foarte mult să ies în natură, îmi place să-mi stabilesc întâlniri cu muntele sau cu apa, și îmi place să mă primenesc pentru aceste întâlniri. Nu-mi schimb lenjeria purtată, cum o cere sensul conotativ al primenitului, dar îmi las rochia în dulap și mă strecor repede și veselă în blugi, tricou și bocanci sau cizme.
De-a lungul anilor am pus poze cu mine în rochii, azi am să pun însă niște poze de la ieșirile mele în natură.
O primă fotografie va fi pe bicicletă, undeva în mal de Dunăre. În timpul pedalării, am avut un moment de intimitate și comprehensiune cu vântul. Urechea mea părea că îmi tălmăcește șuieratul vântului. Zgomotul care descrie șuieratul, zgomot doar pentru urechea care simte deplasarea aerului, mi-a revenit într-o acceptare firească a legilor Naturii.
Vântul te face să accepți că nenorocirile fac parte din viața noastră.
Cea de-a doua fotografie îmi va ascunde chipul, dar un tricou roz și un bocanc grosolan vor povesti în locul ochilor mei.
octombrie 8, 2012
Imaginea asta cu tine pe bicicleta e de zile mari si intr-adevar starea pe care ti-o da mersul pe bicicleta e una deosebita – e drept ca si pedalatul pe langa Dunare si munte in acelasi timp contribuie caci am fost acolo si stiu cum e, te pune pe reflectat… E o anume stare de libertate si de constientizare a sinelui fiind tu singur in sa, in propria-ti viteza de confort si simtind armonia cu care te incadrezi in peisaj fara a-l denaturaliza.
Interesanta abordarea cu bocanci la stanca, banuiesc ca n-a fost usor sa gasesti prize potrivite pentru ei, insa stiu ce sentimente ai cand esti acolo sus: dintre cele mai sincere 🙂
octombrie 8, 2012
Sentimentul ăla de libertate te aduce înapoi pe șa.
Hm! Bocancii. Îți spun că stânca aia nu a făcut probleme nimănui, a fost folosită ca atelier pentru copii, iar noi, alți copii de altă vârstă am încercat și noi stânca după ce copiii s-au încălzit.
Dacă aș fi urcat o alta, aceea unde era și o tiroliană, atunci bocancii mei ar fi trebuit schimbați, dar am plecat, Mara mea deja începuse să obosească prea tare.
Iar frica pe care o am de șerpi, mare minune că nu m-ai văzut în cizme de cauciuc.
Foarte ciudat, când mergeam cu caprele în copilărie purtam papuci și chiar ațipeam pe iarba, acum, la frica pe care o am de șerpii aia nenorociți, abia mă lasă să stau în adidași.
Am fost și într-o zonă cu vipere, deci mi-a trecut prin cap că nici bocancii nu-mi sunt suficienți.
Ne-a așteptat un șarpe pe potecă la plecare, dar s-a retras, a avut bun simț, ca toți șerpii, dar eu tot le știu de frică.
octombrie 8, 2012
Desi stiam ca sunt serpi si vipere, tot am fost uimita de multimea lor la fata locului. Pedalam pe soseaua aproape pustie dinspre Moldova Noua si trebuia sa fac slalom printre „cadavrele” strivite de masini si ca sa fie treaba treaba am vazut si din cei vii destui.
Cat despre patanii cu vipere la catarat am mai auzit, deci teama ta e intemeiata.
octombrie 8, 2012
Eu mă dau jos de pe bicicletă iarna şi cînd sunt plecat de acasă…în rest – e parte din mine.
octombrie 8, 2012
Din pacate eu circul foarte mult cu masina.
octombrie 8, 2012
@Claudia
Daca esti prin Bucuresti sambata poate ne vedem la o cafea sau un ceai verde. Mi-ar fi tare drag.
octombrie 8, 2012
Poate că prin Timişoara există chiar mai multe posibilităţi, şi siguranţă mai multă de a merge pe două roţi; dar asta, desigur, depinde de mobilizarea şi de asumarea fiecăruia. Aici nu poţi furniza reţete, ca şi în viaţă – individualismul contează)
octombrie 9, 2012
Pistele de biciclete din Romania sunt la fel de multe si de lungi ca si partiile de schi… in comparatie cu cele de prin vecini… De pedalat am pedalat pana cand mi-am luat carnet pentru categoria B. Dar hai sa imi vad de muzica! Pornind de la vantul din parul tau, sau de la parul tau in vant, gandul imi zboara la Wind of Change – Scorpions: http://www.youtube.com/watch?v=n4RjJKxsamQ
octombrie 9, 2012
A doua poza nu ai rotit-o cumva 90 grade spre stanga? 😉 Quite a brave girl!
octombrie 9, 2012
Ha, ha!!! Am fost copil curajos, fata curajoasă, acum e doar o continuare, o tânără femeie curajoasă. 🙂
octombrie 10, 2012
Si eu m-am gândit, copacul ala creste cam oblic…
Sa nu ne auda!
octombrie 10, 2012
Credeam ca nu am vazut bine, dar se pare ce acum am o confirmare. Ma intreb, totusi, daca rotirea e spre stanga sau spre dreapta? Culmea e ca oricum as intoarce telefonul, poza se incapataneaza sa aiba aceeasi „verticalitate”! Ca un hopa-mitica! Cu siguranta nu ne aude! 🙂
octombrie 11, 2012
@Dan si noctambulul
Să nu ne audă, să nu ne audă, dar voi insistați.
Bine măi, recunosc, 90 de grade, copacul care crește oblic, dar totuși, domnii mei, voi cu cine țineți? 🙂
octombrie 11, 2012
Cu ciclista! 🙂 Sa cante muzica! I Talk to the Wind: https://www.youtube.com/watch?v=QbkdZFhYIOQ&feature=youtube_gdata_player
octombrie 11, 2012
Eu cu ciclista si cu copacul: sunt verticali daca-i rasucesti putin!