Roman foileton in miniatura – Episodul 1

si uite cum a mai trecut o zi, ca toate celelalte, cum altfel? credem pana de curand ca sindromul monotoniei se manifesta in marea mjoritatea a tinerilor de astazi, asta pana cand am dat de weblog-urile lor, nu e nici pe departe asa, acum ma consider un caz singular.

lipsa acuta a evenimentelor de orice fel ma face sa tastez si sa scriu in nestire, abandonand realul pentru cateva litere in plus scrise unui alter-ego care ar trebui pe viitor sa ajunga la o concluzie. sau poate ca totul e in imaginatia mea.

cu o cana mare de cafea si cu apropape 6 tigari in pachet incepe o noua seara, de fapt aceeasi dintotdeauna, cel putin de doi ani incoace. cu siguranta ca nu-mi vor ajunge tigarile dar conditia de “student” imi reteaza elanul de a face 5 pasi pana la magazinul din colt pentru a-mi cumpara un nou pachet.

la mine totul a inceput acum doi ani, sau s-a sfarsit atunci, inca nu-mi pot da seama. majoritatea am trecut prin asta (felicitarile mele pentru cei care vor spune ca nu e asa), sa-i spunem “drama studentului de anul II” daca nu are nimeni nimic impotriva. mda, inutil a mai spune ca nici pana astazi nu mi-am revenit totalmente, orice as face, orice “tratament” mi-as aplica ramane intotdeauna eternul “dar daca?”. asta e doar una dintre fazele prin care am trecut, din fericire cred ca e printre ultimele la acest capitol; imi mai amintesc cu groaza de faza “de ce?”.

dar sa abandonam subiectul pe moment.

poate ca o fac inconstient, pentru a nu-mi incarca bugetul si asa auster cu costuri suplimentare, dar in fiecare luna se intampla sa-mi blocheze abonamentul la mobil, nici luna asta nu e diferita de celelalte, asa ca nici daca as vrea nu as putea sa iau legatura cu vreo cunostinta… pe de alta parte nu-mi lipseste nimeni, cel putin nu atat de mult incat sa fac tot ce-mi sta in putinta sa iau contact cu a alta persoana. stau cuminte in “barlogul” meu, hibernez cum ar veni, in asteptarea a ceva, acel “ceva” care se incapataneaza sa nu se iveasca.

incerc sa ma cenzurez, in gandire mai ales, sa-mi impun un rationament de suprafata, legat strict de momentul respectiv, asta cel putin atunci cand reusesc, cand exista o ocupatie, dar cad inevitabil in propria-mi cursa pentru ca raspunsurile la intrebarile care ma chinuie sunt atat de simple incat ar trebui sa neg evidentul pt a le putea ignora.

de dimineata, in timp ce-mi faceam toaleta, m-am surprins in oglinda zambind, pe semne ca am avut un cosmar din care m-am bucurat sa ma trezesc sau poate un vis ce tinea mai mult de planul imaginar decat de cel real, asta pentru ca realitatea mea e sumbra in cele mai mici detalii in orice ipostaza ai privi-o.

va urma.

*Nota: Articol primit pe adresa de e-mail duniaguest at gmail punct com. Autorul doreste sa ramana anonim.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
14 − 12 =