Taste negre, degete neindemanatice, neputinta…
Ajun fara emotia bradului, un mesaj sinistru, anuntul unui ultim drum. 24 decembrie m-a surprins langa un gard, ograda identica a copilariei mele, unde strigam in gura mare numele vecinei si prietenei de joaca. Saptamana trecuta vantul sufla, buzele usturau, salul strangea obrazul, asteptam sa fac un ultim drum cu vecina mea.
Nu am plans, pe alocuri zambete fugare si ciuda datorita racelii sufletului. Indiferenta, incapatanarea de a accepta moartea unei fete de 29 de ani, nu, moartea ei, a ei si numai a ei. Nu i-am arucat o privire, oglinda din inima contine propriul chip.
Dumnezeu nu, viata nu, nedefinitul si vremelnicia nu, nici o cugetare, groapa ma obsedeaza insa! Si continui sa mananc, sa beau, sa ies in oras, sa rad, azi sar parleazul in 2009, iar mormantul ma umple de teroare.
Banalul „viata e scurta” e scarbos.