Reluăm cursul de filozofie povestită. Înainte de a ne cufunda într-un subiect greu, reamintesc că țin acest curs după cartea lui Jostein Gaarder, Lumea Sofiei.

Și mai insist, la toți cei curioși de blogul acesta, de cei angajați întru lectură blogului acestuia, să nu sară peste acest text. Actualitatea gândirii lui Kierkegaard provoacă la analizarea vieții intime.

Soren Kierkeegard (1813-1855) s-a născut la Copenhaga. A dezvoltat o critică împotriva creștinismului de duminică. Religia și rațiunea pentru el erau ca focul și apa.

A studiat teologia și s-a interesat de problemele filozofice. La 27 de ani și-a luat doctoratul cu lucrarea Conceptul de ironie.

Se răfuiește cu ironia romantică și cu jocul romanticilor de-a iluzia. El adoptă ironia socratică.

În 1841 s-a dus la Berlin unde a ascultat prelegerile lui Schelling.

Pentru Kierkeegard era foarte important căutarea adevărurilor care sunt esențiale pentru viața indivizilor luați în sine.

Esențial este să găsesc adevărul pentru mine.

Esențială este existența individului.

Omul nu-și trăiește existența în spatele mesei de scris; doar când avem de-a face cu ființele omenești – și mai ales când facem o alegere importantă – ne aflăm în relație cu propria noastră existență.

Kierkeegard simțea pregnant că trăia doar pentru scurt timp.

Tot el a spus că adevărul este subiectiv.

Adevărurile cu adevărat importante sunt personale. Numai astfel de adevăruri sunt adevăruri pentru mine.

Este creștinismul adevărul?

Trebuie să facem deosebirea între întrebarea dacă există Dumnezeu și relația individului față de această întrebare. În fața acestei întrebări, fiecare om luat în sine, ca individ, este cu totul și cu totul singur și nu ne putem apropia de această întrebare decât prin credință.

Lucrurile pe care le putem percepe prin rațiunea noastră sunt pentru Kierkeegard neesențiale.

Opt și cu patru fac doisprezece. Un exemplu de adevăr rațional. Aceste adevăruri pot fi obiective și generale și de aceea ele sunt indiferente pentru existența individului.

Nu poți să știi dacă cineva te-a iertat când tu ai făcut ceva ce nu trebuia făcut. Dar tocmai din cauza asta e important pentru tine din punct de vedere existențial. Este o problemă față de care tu ai o relație vie, de viață. Nici nu poți ști dacă cineva în afară de tine ține la tine. Poți doar să crezi sau să speri acest lucru. Pentru tine e mai important decât faptul de necontestat că suma unghiurilor unui triunghi reprezintă 180 de grade.

Esențial nu este dacă creștinismul este adevărat, ci dacă este adevărat pentru mine.

Toți sunt de părere sau adoptă un punct de vedere fără să aibă vreo relație pasionată cu chestiunea propriu-zisă.

Kierkeegard considera că există 3 posibilități diferite de a-ți trăi existența. El folosește termenul stadii.
– stadiul estetic
– stadiul etic
– stadiul religios

Cine trăiește în stadiul estetic trăiește clipa și își caută totdeauna plăcerea. Ce e bun este pentru el ceea ce este frumos, simpatic sau plăcut. Un astfel de om trăiește cu totul în lumea simțurilor. Estetul devine jucăria propriilor plăceri și capricii. Negativ este pentru el tot ceea ce este plicticos sau nevalabil.

Cine trăiește în stadiul estetic este vulnerabil la simțămintele angoasei și vidului. Dacă experimentează aceste simțăminte, atunci mai există speranță.

Pentru Kierkeegard angoasa este ceva aproape pozitiv. Este un indiciu că cineva se află într-o situație existențială.

Estetul poate să decidă el însuși dacă va face saltul într-un stadiu superior. Nimeni nu poate face saltul pentru tine. Trebuie tu singur să alegi.

Stadiul etic e dominat de seriozitate și de hotărâri consecvente potrivit unor criterii morale. Esențial este să luăm atitudine față de ceea ce este bine și ceea ce este rău.

Stadiul religios înseamnă creștinismul.

Kierkeegard a influențat cu filozofia sa pe mulți gânditori. S-a născut o așa numită filozofie a existenței sau existențială.

VA URMA…

Ne reîntâlnim pe viitor cu Marx.