In luna iunie a anului 2009, an al pamantului conform horoscopului chinezesc, se va desfasura in Piata Unirii festivalul Dialogul artelor – laborator artistic stradal, proiect realizat de Compania D’ Arte. In data de 18, atelierul de literatura din cadrul festivalului, al carui coordonator sunt, are in program un dialog liber si nepretentios cu bloggerii timisoreni.
Imediat dupa ce am primit insarcinarea, am trecut la corespondenta. Scrisori virtuale au ajuns in casutele postale ale unor bloggeri cu care am rezonat. Pe aceasta cale, ii invit pe toti bloggerii care citesc aceste randuri, sa participe, daca le permite programul, la acest festival.
Ce vom discuta?
Ne vom intretine prieteneste in jurul subiectului urmator: de ce blog? plus curiozitati, ale mele cel putin. Scriem pentru ca detinem un blog sau avem un blog pentru ca scriem?
Datorita acestei responsabilitati, pe care o iau in serios, ieri am facut unele cercetari pe net. Mi-am notat in agenda definitia blogului de pe Wikipedia, scopul acestuia, numarul de bloguri aparute in anii 2006 si 2007 in Romania, numele lui Marc Andressen, cica taticul nostru, si comparatia, referitoare la prestatia bloggerilor, Jules Vernes al timpurilor moderne.
In timpul acestei cercetari, m-au navalit intrebarile. Subiectivismul si semetia mea m-au trimis la inceputurile mele, in urma cu aproape 2 anisori. Eu mi-am facut blog pentru a ma responsabiliza, pentru a nu renunta la scris, dupa o pauza de 4 ani in facultate. Gandurile mi-au sarit la hi5. Am si un cont de hi5.
De ce mii si milioane de persoane din lume aleg de bunavointa sa se expuna tot atator mii si milioane de retine si unui manunchi de mentalitati? Televiziunea, cand cititi acest cuvant, despartiti in silabe, parca i se schimba sensul, se umple de nelinisti. Televiziunea prezinta caractere, prezinta actiuni, fapte si intamplari, iar noi alegem, ba chiar ne educam. Apoi ne dorim ce vedem in mica sau marea cutie de pe perete, poftim la recunoastere din partea semenilor, la partea noastra de vedetism. Hesse si Josef Knecht m-au salvat oarecum de falosenie, dat tot oarecum mai am de slefuit o parte fudula a personalitatii mele.
Hi5…
Tin acest cont pentru un contact destul de fragil cu fostii colegi, bucuria e mare cand mai gasesc cate unul. Prietenii mei din lista sunt intr-adevar cunostinte, nici un necunoscut, poate un blogger ratacit care a vrut sa vada ce-mi poarta capul sau trupul in fotografii.
Si totusi, de ce singuri alegem aceasta expunere care uneori ne este pernicioasa respectului de sine? Pentru ca uneori are beneficii curative pentru spirit, legi prietenii, indiferent de varsta, salut Costel, salut Dan, iti satisfaci curiozitati intelectuale ce nu pot fi indeplinite in gasca, descoperi in tine insusiri nobile, porti discutii aprinse ce te scot din letargie si te simti minunat.
Un prieten mi-a multumit pentru aceste discutii aprinse, motiv pentru care m-a incununat cu adjectivul minunata.
Merita totusi sa te expui, si Baudelaire a descoperit flori in plina mizerie…
Chiar merita, desi maine se poate sa ma contrazic, sigur ieri aveam alta parere.