Ramase goala, cum ii placea atat de mult sa umble acasa, in dormitorul ei, intre oglinzile care-i rasfrangeau rotunjimile corpului si-i maguleau increderea in frumusetea ei. Acuma nu se gandise sa-si admire goliciunea. Gestul fusese instinctiv. Desi in odaie era cald, o cutremura un fior de frig.
…
– Doamne, conita, frumoasa mai sunteti! facu Ileana in extaz…
Nadina surase fara sa vrea. Admiratia o incanta intotdeauna…
…
Trantind usa, Petre Petre se protapi inaintea Nadinei:
– Cucoana, de ce…?
Glasul i se curma brusc, ca si cum o mana furioasa i s-ar fi infipt in beregheata. Nadina […] a inceput gestul de a se ridica in picioare. Genunchii insa n-au rezistat… Aripile neglijeului atunci s-au desfacut, dezvelindu-i sanii, pantecele, picioarele fara ca ea sa-si mai dea seama.
…
Privirea taranului o ardea ca o flacara.
– Ce vrei sa faci?… Ajutor!… Nu!… Ajutor!
…
Petre o ridica in sus ca pe o papusa si o intoarse cu fata spre dansul, cupranzandu-i cu celalalt brat picioarele peste solduri.
…
Stai binisor… Stai ca doar nu te ma… Uite-asa!
Nadina avu o cutremurare dureroasa. Se mai zbatu cateva clipe, apoi tipetele ei devenira tot mai slabe, iar mainile ei loveau numai ca niste aripi plapande. Apoi scantecele ei se transformara in gemete sacadate, dominate si acelea de gafaiturile flacaului. Cu ochii stransi si gura intredeschisa, capul Nadinei se legana mereu in timp ce bratele ei incolaceau inconstient gatul barbatului care-i rascolea toata fiinta intr-o infiorare ametitoare. Se simtea patrunsa de o bucurie atat de intensa, parca s-ar fi impartasit dintr-o taina necunoscuta, amara si dulce mai presus de toate.
Ramase istovita cu fata-n sus, nemiscata, cu pleoapele inchise. Deodata, glasul lui Petre, putin batjocoritor, rasuna ca dintr-o departare:
– Apoi vezi, cucoana, degeaba ai tipat si te-ai zvarcolit, ca doar nu te-am…
Nadina se ridica parca s-ar fi trezit dintr-un cosmar. Isi invali goliciunea cu camasa de noapte ce-i era la indemana si-si acoperi fata cu mainile, simtind numai o scarba infinita de corpul pe care si-l adorase.
…
– Cucoana, necucoana…
Apoi adauga cu un glas care se silea sa fie poruncitor:
Daca ti-e draga viata, cuconita, sa fugi!… Ai auzit? Sa fugi indata, altfel…
…
Unde sa fug?… Scapa-ma! Ce sa fac?
…
Fa ce te-o indrepta Dumnezeu, cucoana, numai nu zabovi deloc…

Fragment din Rascoala, Liviu Rebreanu.
O interpretare personala si subiectiva va fi conceputa intr-un text viitor. Cu aplomb, fara un stop de obraznicie, voi talcui condeiul lui Rebreanu.
M-as bucura daca s-ar mai gasi si alti talcuitori!