Orice om are doua anotimpuri, al nasterii si al crearii. Eu asa imi explic rasul strasnic, colorat, exterior si sufletul nostalgic, galben, tomnatic. Pot face haz, desi maruntaiele zvacnesc din cauza unor preocupari neplacute.
In 30 octombrie cele doua anotimpuri ale vietii mele au rasunat. Cor, orchestra, voce si un dirijor. Tudor Gheorghe a umplut iarasi de frumos o mana de suflete.
Prima melodie m-a pierdut, urechile piuiau, respiratia sacadata imi impunea exercitii, ochii se impodobeau cu lacrimi.
Spectacolul Anotimpurile mele, vara-toamna aduce foarte bine cu o forma nastrusnica de terapie. Calmeaza, stimuleaza, educa, reaminteste, te provoaca la voie buna.
Se desprinde parca ceva. Spiritul cotropeste, se zbate, prinde culoare de toamna si miros de iarna. Aplauzele vin ca rasplata. Zdranganeala aceea a palmelor ofera ceterasului o falsa realitate, caci bataile din palme nu exprima frenezia si deosebitul ce cuprind multimea din sala. Si totusi… imi vine sa aplaud si azi, si acum!