Dacă nu considerați arta o pierdere de vreme. Dacă. Dacă nu vă dați ochii peste cap când nu înțelegeți manifestările artiștilor. Dacă. Prea mulți dacă, utili și inutili, în funcție de plăcerile indivizilor.

În 20 septembrie o să aibă loc deschiderea oficială a expoziției Bienalei Art Encounters 2019, curatoriată de Maria Lind și Anca Rujoiu. Ușa m-a speriat deja de două ori. A trântit-o vântul. Nucul din spatele blocului se îndoaie. Nici el nu are încredere să atingă părțile verticale ale clădirilor. În casă miroase a pui, am băgat unul la cuptor. Sunt neliniștită, pieptul îl simt greu. Nu mă pot aduna să scriu despre cea de-a treia ediție a Bienalei cu peste 60 de artiști din întreaga lume. M-a speriat ușa. Mereu tresar când o ușă se trântește. E tata, a ajuns acasă, iar felul de a deschide ușa indică dispoziția. O să plâng. O să râd. O să fiu lăsată în pace.

Orice ușă trântită în lumea asta mă retrimite în copilărie. Zgomotul declanșează supraviețuirea. Atac sau fug. Din fața tatălui nu am fugit. Nu am atacat. De mama fugeam. Nu o puteam lua în serios când amenința sau ridica mâna. Nucul se îndoaie mai tare. M-am ridicat și am închis ușa. Să rămânem în copilăria mea. M-au trimis acolo ușa trântită și niște scaune de lemn de la conferința Art Encounters.

În timpul prezentării, Anca ne-a purtat elegant, lucid și cu zâmbetul pe buze prin programul Bienalei din acest an, am fost poftiți să privim niște scaune. Greu m-am ridicat. Perna pe care mă tolănisem, dar și imensele tocuri m-au reținut așezată. M-am urnit ca să nu stric momentul. În colțul încăperii, cu multe scaune adunate, mi-au picat ochii pe un scăunel.

Mult timp în familia mea am mâncat la masa rotundă. O masă rotundă, joasă, cu patru scăunele. Îmi amintesc mândria tatălui când venea cineva în vizită și era poftit la masă. Scoteam masa, o roteam pe scândură până în mijlocul camerei, o întorceam, așezam fața de masă, ceva în carouri îmi amintesc acum, dădeam scăunelele din mână în mână. Era momentul nostru artistic, ne asemănam, zic acum, cu o familie de circari. Un număr de interpretat, spectatori și satisfacție, zic bine acum. Mă susține și fața de masă. Pot să jur că materialul provenea dintr-un rest din croitoria lui bunică mea. Ori noi, fetele, avem ceva bermude din acel material, ori tatăl o cămașă, ori mama un capot. Cineva avea ceva, asta e sigur.

Habar n-am cum știu niște lucruri, masa rotundă și scăunelele, dar până ceva nu-mi declanșează amintirea, par complet uitate. Întâlnirile cu arta reprezintă întâlniri cu tine. Arta te aruncă în trecut, te duce în viitor. Arta provoacă detașare de false probleme intense ale cotidianului.

O să pun punct. Îmi lipsește coerența. Ne vedem la tururile ghidate cu artiști și curatoare. În prezent râdem înainte de toate.

Foto: infi.ro