Dacă treceți pe Ioan Mureșan, strada pe care locuiesc, și priviți în sus, look up pentru mine, imaginați-vă o sită imensă deasupra unui bloc comunist. În interior, închideți ochii. Casa scării sperie ochiul. Fiecare ușă a unui apartament conține o lume. Când se deschide ușa mea, pare că pășiți într-un chenar de lumină. Este efectul pereților albi și al mobilierului alb. E o lume aranjată după gust, nu neapărat cu gust.

Prin sita închipuită deasupra blocului se cern prietenii. De o săptămână sunt ușor handicapată. Recomandarea doctorului este imobilizarea. Mi s-a spus să nu mă joc la vârsta mea. De acord, nu mă joc, dar am un căcăcios de 11 luni. Așa că zilnic îmi trec pragul prietenele care fac cu schimbul. Mă uit uneori la ele și mă simt norocoasă. Când închid ușa la plecare, n-am nici măcar o cană de ceai de clătit. Lasă totul impecabil. Lasă totul la locul unde știu că-mi place. Mara mă ajută. Făt Frumos se joacă cu Mateiu. Fetele au grijă la propriu de oasele mele, de o fractură de platou tibial.

Așa că m-am întrebat.

Oare prietenii buni chiar sunt musafiri?

Mamanu nu renunță la a exclama când una dintre ele intră pe ușă: Oooo, ai musafiri! O dată am întrebat-o surprinsă. Cine? Altă dată am corectat-o. Nici un musafir, e Cori sau Catalina, sau Cosânzeana. A treia oară am lăsat-o baltă. Pentru mamanu cine nu vine cu recomandarea sângelui, e musafir. Dar chiar sunt?

În aceste zile prietenele îmi sunt zâne, nașe, asistente, însoțitoare. Nu le-am cerut ajutorul. Nu le-am solicitat prezența. Au știut ce au de făcut într-o asemenea situație. Nu le-am pus masa. Nu am strâns masa. Poate nu am avut mâncare, dar asta nu ne-a oprit din a lua masa și a conversa. Nu m-au certat că stă Mateiu fără ciorapi. Nu și-au dat ochii peste cap că am reguli personale și ignor învățăturile din bătrâni. Cel mai important pentru mine, nu m-au scos din sărite.

Ceea ce m-a făcut să realizez că am păstrat în gândire păreri de la 20 de ani. Prietenele înseamnă enorm pentru mine. Prietenele nu se dau la o parte pentru bărbați sau pentru Făt Frumos dacă apare. La mine a apărut. Prietenele nu se dau la o parte. Dacă aș fi un spirit liber cum mi-aș dori să fiu, le-aș iubi și în așternut. Corpul femeii nu mă fascinează la acest mod. Dar le-aș iubi. Prieteniile dintre femei sunt fantastice când își depășesc proasta educație, provincialismele și răutățile.

O lume fără iubire, fără pasiune, fără prietenii, fără călătorii, fără cărți ar semăna mult cu viața unei pisici de apartament, o pisică castrată și fără permisiunea de a părăsi apartamentul. O viață searbădă, chinuitoare, plictisitoare, inutilă și neștiută. Pisica nu știe.

Când nu iubim, nu știm. Când nu transpirăm pasional cearșafuri, nu știm. Când nu ne înconjurăm de prieteni, nu știm. Când nu călătorim nu știm. Pur și simplu nu știm că trăim. Supraviețuim ca niște colonii de bacterii în laborator. Poate am fost înghețați și suntem expresia unor oameni primitivi. Poate.

De aceea iubiți mult, peste limite. Și râdeți înainte de toate.

Sau cu alte cuvinte, nu strângeți masa după prieteni, strângeți împreună. Dacă aveți musafiri, atunci e altă poveste care nu are legătură cu ce am mâzgălit eu aici.