La pagina 429 din Pendulul lui Foucault, editie revazuta, Polirom, 2005, s-a intamplat sa citesc o interpretare biblica. Transferul si transformarea simbolurilor asupra nuntii din Cana si a vietii intime a lui Isus.
In 9 randuri, Isus este stiinta, este semioza.

Isus este metafora Regelui Lumii, al fondatorului real al Rozacruceenilor. Si cu cine debarca Isus? Cu sotia lui. De ce nu se spune in Evanghelii cine s-a casatorit la Cana? Pai pentru ca era nunta lui Isus, nunta despre care nu se putea vorbi, pentru ca era cu o pacatoasa cunoscuta public, Maria Magdalena. Iata de ce de atunci incolo toti iluminatii, de la Simon Magul la Postel, se duc sa caute principiul eternului feminin intr-un bordel. Prin urmare, Isus e fondatorul stirpei regale a Frantei.

Randurile astea au iesit de la tipar in anul 1988.
Iar in 2003 apare Codul lui Da Vinci.
De ce a provocat Dan Brown „un fenomen”?
Isteriile astea ma duc cu gandul la naivitate, la persuasiune, la conspiratii. Instinctul needucat, barbar al fiecarui om. Intotdeauna gasesti o portita in constiinta simandicoasa a modernului dispusa la interpretare si reinterpretare.
Mereu, o nevoie latenta de mister izbucneste, chiar si printr-o manevra de marketing a unei edituri americane.
O mica parte din noi va ramane vesnic de necivilizat, astfel, eu raman convinsa ca nici o religie, credinta sau cultura nu va putea sa puna saua pe om, numai omul singur se poate distruge, autodistruge.