De fiecare dată când deschid laptopul pentru a scrie pe blog, prima dată îmi verific Facebook-ul și Instagram-ul. De fiecare dată îmi zic: Asta e o porcărie! Și este indubitabil!

Să scriu. Să citesc. Să cuget. Acestea alcătuiesc nevoile mele. Coexist cu ceea ce nedrept am numit porcării. Cred sincer că n-aș mai putea exista fără cele două platforme. Câte persoane ar mai citi blogul? Și pierderea lor îmi închipui că m-ar demoraliza. Din greșeală am tastat pierderea mor în loc de pierderea lor. Act ratat se cheamă. Am învățat din cărțile lui Freud. Inconștient m-am destăinuit și m-am înțeles mai bine. Aș putea la fel de bine să mor fără cei câțiva cititori. Sentimentul de utilitate mi se trage de la comunitatea din jurul blogului.

Firește, pot să trăiesc fără cititori, pot să scriu fără Facebook și Instagram. Probabil aș scrie și mai bine. Realitatea asta însă s-a lipit de mine, mi-a devenit o a doua piele, mi-a dat un rol facil de jucat. Mă joc de-a scriitoarea. Îmi place joaca. Nu presupune evaluarea sau critica unor autorități. Respingerii nu i-am făcut față de când mă știu. Ce am înfăptuit în urma respingerilor mă umple de rușine. Am stârpit cât am putut sentimentul de vinovăție și rușinea, dar au dispărut total. Nici nu e posibil, presupun.

În continuare, după ani de zile, scriu acompaniată de sunetele de dincolo de perete. Vecinul nu se simte sătul de filmele porno. În ultimul an i s-a alăturat o adolescentă care ascultă muzică cu volumul la maxim. Pereții duduie sau murmură. Tinerețea și bătrânețea se exprimă în clișee. Dorințele trec dincolo de bariera morală. Asist și-mi rememorez adolescența. Dacă bubuie muzica. Asist și-mi imaginez bătrânețea. Dacă gem pereții. Aaa! Ooo! Eee! Amândoi mă amuză. Amândoi reprezintă anumite etape ale vieții.

Săptămâna aceasta m-am deconectat de voie de nevoie de la minte. În sfârșit pot să trântesc uși în apartament când mă enervează copiii. Da, minunile mele calcă butoane cu nemiluita. Mă simt o simfonie. În luna martie am dat ușile jos. În luna august s-au montat uși noi. De azi ne-am recuperat intimitatea.

Să râdem înainte de toate.

Foto: Bogdan Mosorescu