De la citirea romanului Frica de Daniela Rațiu m-am pricopsit cu Ana Pauker. Mă trezesc adesea gândindu-mă la ea. De fiecare dată mă întreb: ce ar fi făcut și cum ar fi fost Ana Pauker dacă ar fi trăit în zilele noastre? Aceasta pare să fie noua mea obsesie: amprenta vremurilor.

Un individ, cu caracterul și cu personalitatea lui, nu se pot separa de epocă. Ni se dictează tot atât pe cât dictăm vieții prin alegeri personale. Ce partid politic ar alege Ana Pauker în 2025 pentru a modela voința poporului? Ce aș fi ales eu în 1953?

Refuz exercițiul de imaginație. Acei ani mă îngrozesc. Eu am studiat dictatura, n-am trăit în ea. Eu am stat ore în șir la sala de lectură să aprofundez istoria literaturii. Tiranii mi-au revenit ca personaje. Mi-au torturat doar sufletul. Trupul a rămas neatins.

Vremurile mele încep în 1983, anul nașterii. Mi-au permis să cresc și să mă dezvolt cu demnitate. E demn să poți alege pentru tine. Mi-am ales opțiunile, greșelile, iubiții și prietenii. Fiecare an după 1983 a slăbit gura lumii. Gura lumii poartă un război neîncheiat cu Omul. Cum să trăim pentru ceilalți? Bunica și mama s-au căsătorit virgine. Eu nu m-am căsătorit niciodată. Gura lumii nu m-a ostracizat.

Aerul este respirabil pentru femei în prezent. Ne putem alege bărbații și cariera. Ne putem alege pe noi. Mă simt bine în societate oricât de inegal funcționează în continuare. Sunt femeia vremurilor mele.

Mai sunt și oameni care transcend vremurile. Am auzit cu toții de ei. Michelangelo, Tesla, Rimbaud. Eu am cunoscut doi: Sorin Oncu, prietenul plecat departe, și Cosmin Haiaș, prietenul amândurora care continuă să creeze cu un ochi în viitor.

Sâmbătă a avut loc un tur ghidat la galeria META Spațiu unde Cosmin a povestit celor prezenți despre expoziția lui, And we thought we’d last forever. Lucrările lui Cosmin te provoacă să te chestionezi despre viață, iar în weekend, ascultându-l, mi-a trecut prin cap capacitatea lui de vizionar, desprinsă din felul în care m-a făcut întotdeauna să simt liniște în jurul lui. Nu e vorba despre lipsa zgomotului. Nu. Este vorba despre ceva ce el intuiește și știe. Ceva ce încă nu conștientizăm, dar o să vină în ceea ce numim viitor.

Viitorul aduce. Ce aduce? Semn de întrebare.

Deocamdată, eu rămân femeia vremurilor. Îi privesc pe Ana Pauker, pe Sorin și pe Cosmin ca pe trei feluri diferite de a suporta aceeași amprentă a istoriei.

Foto: Cristina Siminiceanu