Sorin Lavric, Gabriela Adamesteanu si Joc secund. Aseara: Ce viitor mai are filozofia? Asta seara: Opere. Gabriela Adamesteanu. Aseara: in timp ce se discuta de intrebarile clasice ale filozofiei, de sensibilitatea religioasa a oricarui filozof, Ciprian Valcan isi studia o mana. Mana scriitorului, stravezie, dificila, plapanda. Asta seara Cornel Ungureanu a facut acelasi lucru, studiul palmei si al degetelor. Ceva comun.
Si eu am ascultat, aseara si asta seara. Si mintile au inceput sa zburde. Mi-am amintit ca am scris in ziarul scolii, am chibzuit la propriul blog. Mi-e frica de etichete. Vreau sau nu vreau sa fiu blogger? Stiu sigur ca nu am indraznit si nu indraznesc sa ma numesc scriitor, desi sunt nostalgica dupa lumea scribilor. Incerc acum sa-mi scriu simtirile din cele doua ore petrecute in librarie. Sunt pipernicita. Nu vrea sa-mi iasa nimic. O sa-i scriu un mail lui Cornel Ungureanu, o sa-i povestesc in cateva randuri ce nu am apucat in magazinul de carti.
Astept nerabdatoare momentul in care participand la un eveniment, sa nu ma mai simt, nu mica, ci foarte mica. Studiind in facultate istoria literaturii romane, citind jurnale si memorii, am ajuns o ciudata pentru generatia mea. Detest comunismul fara sa-l fi trait, iar aceia care au intrat cu mine in polemici, cred sincer ca nu stiu ce vorbesc sau ca vorbesc din carti. De cate ori nu mi s-a repetat aceasta propozitie: Dunia, vorbesti din carti!
Dar pentru a dezbate un subiect, nu trebuie sa citesti ceva, undeva, pentru a avea argumente? Carte, google, blog, site, oriunde.
O sa-mi ravasesc sertarele pentru a gasi articolul meu din clasa a X-a. Si o sa semnez un post si cu prima recenzie a carei autoare sunt. Scrierile astea doua ma dezmiarda.