Mă simt extraordinar! Declarația nu se datorează tendinței de a vedea doar latura bună și favorabilă a vieții. Roz nu a fost niciodată culoarea mea.

Cu luciditate, părere de rău și uneori cu dezgust, suport și părțile mizerabile ale vieții. Am dezvoltat un fel de sistem filozofic, o gândire adaptată: omul ca existență între condamnabil si bun simț. Am renunțat să mă mai mir în fața comportamentului uman. Nu-mi fac cruce la auzul celor mai macabre știri: pedofilie, crimă, trafic de organe, prostituție, tortură. Manifestările continuă laolaltă pe pământ.

Unii dintre noi, datorită condițiilor de viață, educației, influenței, relațiilor cu ceilalți, alegem ceea ce se cheamă tabăra celor corecți. O poziționare în numele binelui și fiecare pe pătrățica lui: salvăm copii, ridicăm case pentru bătrâni, protestăm împotriva vânării balenelor, ieșim în față cu patrimoniul etc. Sunt atâtea slujbe în numele binelui. La fel ca în numele răului. Alegem. Nu venim pe lume marcați. Mai degrabă marcăm lumea prin noi înșine. Că adoptăm viziunea lui Freud, omul luptă să-și înfrâneze instinctul agresiv, că ni se potrivește psihanaliza trandafirie a lui Carl Rogers, omul dispune de un comportament pozitiv și sănătos, ajungem să preferăm o tabără sau alta a percepției despre bine și rău.

La splendida mea vârstă, interesul constă în a fi eficientă în eforturile mele. Am observat la dragile femei de vârsta mea că încep să se plângă de cifră. Că am fi deja bătrâne. Că unii, cum ar fi adolescenții, confundă vârsta 3+ cu bătrânețea ține de exuberanța fazei lor de dezvoltare.

Dar noi știm mai bine la vârsta noastră, iar cine nu știe nu are scuze. De pe la 30 de ani rămânem fără motive de invocat pentru justificarea imaturității. Imaturitarea o păstrăm într-o doză controlabilă pentru originalitate. Autenticitatea necesită spontaneitate.

Eu mă simt atât de bine la anii mei că am început să transmit. Pe pielea mea am experiența unor schimbări de raport între mine și alte persoane. Într-adevăr, nu merg toate șnur. Eșuez uneori în situații obișnuite de viață. În parc cu Mara când mă țintuiesc ochi acuzatori, la șuete când mă izbește misoginismul, la întâlniri unde aprecierile merg către femeile dedicate casei și bărbatului, la volan când primesc indicații. În toate aceste împrejurări mă zăpăcesc și încep să dau explicații. Mi-e atât de ciudă apoi pe mine că se instalează o agitație care pare să mă sufoce. Trăiesc rar asemenea episoade, dar se întâmplă. N-am ajuns o înțeleaptă, înțeleg și este clar. Dau valoare și intensitate acestor întâmplări.

Vârsta e frumoasă și plină de potențial. Am deprins și privirea pe sub gene, și tăcerea captivantă. Sunt pe drumul cel bun, dar suport fel și fel de întâlniri. Depinde de mine cât aleg să fiu de afectată. Unii oameni, asemenea elementelor din tabelul periodic, pur și simplu nu conduc electricitatea. Nici un hop hop între electronii atomilor.

Sau nici o încordare intelectuală între noi și X persoane. Afirm fără nici un sentiment de vinovăție sau rușine că lipsa provocării intelectuale duce la plictiseală. Mai mult, există un pericol fatal: să reducem viața la facturi, întrețineri și datorii la bancă.

Fac parte din viața tuturor oricum, dar nu reprezintă toții anii unei persoane. Ce ne amintim la bătrânețe? Zilele de curățenie? Momentele de strâns cureaua? Cumpătarea cu nesimțiții?

Nu, nu, nu și nu.

La bătrânețe, dacă suntem suficient de norocoși să rămânem stăpâni pe mintea noastră, o să ne întrebăm dacă am trăit cum ne-a plăcut nouă. Patul de moarte, oricum vi-l reprezentați, mie mi-ar plăcea o bancă pe Cliffs of Moher, e lipsit de alți vinovați, toți fiind duși deja.

Așa că nu mai trăiți viața după nevoile părinților sau mătușilor, după al partenerilor coercitivi sau al șefilor primitivi. Nu! Trăiți viața după reguli și legi, și uneori, când nu faceți rău nimănui, să le încălcați, savoarea vieții pe pământ. Și cel mai des, când vă cotropesc grijile, ridicați capul să priviți luna. Sentimentul micimii potolește și readuce la bun simț.

Punct la orice înțelegeți din textul meu de azi. Oare la cine face referire?! Ceva care mă irită nespus.

Foto: Flavius Neamciuc

Rochie: Atelier Bobar