Mi-am turnat un pahar de vin. E seara. E liniște. E ora mea de scris. Mi-am luat laptopul și m-am așezat la bucătărie. Cu paharul de vin merge excelent Brie. Potrivirea dintre vin și brânză, dar și faptul că duminică plec la munte, iar delicatesele din frigider neconsumate de la Crăciun expiră, m-au dezlegat la înfulecare.

Nu vă așezați confortabil în articol. O să retez descrierile casnice. Mă aflu sub influența lui Philip Roth. Am terminat Povestea lui Orișicine. O să vă împui capul cu impresii. Un bărbat se căsătorește de trei ori. Își părăsește prima soție și băieții. Își părăsește a doua soție și fata. Divorțează de un manechin fără cap. Eșuează ca tată și ca bărbat. Un bărbat ca mulți bărbați în lumea asta cărora li se întâmplă viața. Ce m-a marcat este degradarea trupului din cauza bolii și a bătrâneții. Boala și bătrânețea scot fumurile din capul oricărei ființe umane. Ne reduc la nimic, ceea ce suntem, dar majoritatea nu ne numim Pessoa și nu ne dorim să fim altceva decât nimic. Ne dorim să fim și să avem, să avem ca să fim, să posedăm, să futem ca-n perioada Imperiului Roman când rușinea nu exista în dormitor. Cine să aibă grija rușinii într-o perioadă în care puteai să mori într-o oră, iar viața nu avea valoare?!

Intensitatea cu care am citit paginile despre boală se datorează și observației mele cum mamanu se împuținează la trup. Cineva a numit-o bătrâna. M-a paralizat. Mamanu, bătrâna? Mamanu poartă păr lung, negru. Mamanu se accesorizează cu cercei lungi și colorați. Mamanu deține tocuri de 12 centimetri și palton roșu. Mai are și unul negru de catifea. V-am descris-o pe mami din memorie. Mamanu are păr alb scurt, dimineața merge aplecată, își ridică nepoții în brațe folosindu-și încheieturile și nu refuză niciodată o cană de ceai.

Mă îngrozesc boala și durerea. Nu sunt credincioasă. Pentru mine contează viața de aici cu plăcerile și neplăcerile care decurg din ea. Cum o să-mi suport singurătatea, boala și bătrânețea? O să vreau să le suport? Tot acest carusel de emoții mi l-a provocat Roth, iar când fruntea îmi era încruntată, mi-a reamintit că sunt tânără și vie printr-un impuls erotic. Ce-ar fi omenirea fără plăcerea din așternut? Satisfacția sexuală nu e cea mai importantă în viața individului. Am învățat chiar că nu ar fi nobilă și demnă de oamenii serioși. Nu contrazic pe nimeni, dar mărturisesc că o viață fără erotism e ca partea nevăzută a lunii, nimic, întuneric, lipsă de sens, izolare până la nebunie.

Cu toate astea, nu o luați razna, nu îndemn la curvăsăreală. Totuși fac trimitere la paharul de vin de la începutul articolului, la lenjeria sexi, la cinatul mai des la restaurant, la călătorii, la ieșirea din sistemul statului și al casei.

Suntem oameni, suntem zei, am ajuns și suprazei. Habar n-avem de capul nostru, dar avem informație cu duiumul. Folosiți-vă capul și rupeți lanțurile invizibile ale sclaviei. Munciți și destrăbălați-vă.

Foto: Simona Nutu