Ce nu vezi, nu visezi.

Îmi vine obsesiv în cap fraza asta. Îi aparține lui Soljenitîn. Ce să fac, Soljenitîn citesc, Soljenițîn văd și visez. La muzeu, un zid al plângerii închipuit de Belu-Simion Făinaru, l-am asociat cu locul de execuție de la Auschwitz. La teatru, la spectacolul Katzelmacher, într-un moment de bestialitate umană, priveam trupul gol al bărbatului de pe scenă și mi-am amintit de Soljenițîn care a povestit despre opririle deținuților la baie. Deținuții ajungeau întotdeauna goi la baie.

Ce nu vezi, nu visezi.

Aceeași frază s-a ivit și admirând camera Marei. Am renovat camera Marei. La 13 ani am considerat că este cazul să ne luăm la revedere de la roz, unicorni, căsuța de păpuși și plușuri. Am atins așternutul alb imaculat. Am admirat tabloul cu Spărgătorul de nuci. Am visat cu ochii deschiși în fața draperiei galbene.

Ce cameră frumoasă! Dacă aș fi avut și eu o cameră doar a mea în copilărie!

N-am avut, dar nici n-am văzut o asemenea cameră. Așa că n-am văzut, n-am visat. M-am mulțumit cu colțuri. Un colț cu cărți și m-am bucurat. E o super putere să te bucuri, o capabilitate enormă.

M-am bucurat de ajutorul Ralucăi Ciutureanu pentru renovarea camerei Marei. Locuim la bloc, un bloc comunist construit de cine știe ce ingineri. Revin la Soljenițîn. E ca la alba neagra. Dacă blocul a fost construit de ingineri capabili, cei nestârpiți de scelerați ca Stalin și Ceaușescu, atunci o să reziste și la un cutremur ca în Turcia. Dacă nu, nu o să reziste. Rezistența nu o cunosc, dar recunosc pereții strâmbi. Camera e toată strâmbă. Cu Raluca și Insidecor, problema a dispărut. Nu m-au tulburat prețurile aberante pentru o cameră de copil, m-am bucurat de fiecare centimetru câștigat.

Ne place spațiul. Îngrămădeala ne lasă fără respirație. Uneori, într-o după-amiază agitată, în dezordinea creată de adulți, doi copii și un motan, Mara strigă din camera ei: Simt că nu pot respira! Cu mobilă la comandă și un designer de interior se elimină unghiurile moarte care adună praf și nu au nici o utilitate. Totul la Mara în cameră e funcțional, iar obiectele vorbesc despre ea. Aici am avut o discuție cu Raluca. Ce obiecte folosim? Folosim ceva cu semnificație. Biblioteca, biroul și pereții conțin pisici din Egipt, globul pământesc, o ramă cu Leto, un craniu, globul pământesc, un tapet cu tabelul periodic al elementelor, un tablou cu spărgătorul de nuci etc.

Mara are o cameră personală și funcțională. Asta mi-am dorit, asta am obținut cu ajutorul Ralucăi. Aplauze pentru Raluca. Mara a devenit mai interesată de ordine și curățenie la ea în cameră. Își șterge biroul. Își aranjează cărțile. Își face patul. Aplauze pentru Mara.

Eu îi privesc camera. O văd. Nu o visez. Mă bucur că am renunțat la gândirea românului care știe de toate. N-am știut să-i fac Marei cameră după Pinterest și Ikea. Am abordat cealaltă vorbă românească. Dai un ban, dar stai în față.

Fix așa simt când privesc camera Marei, că stau în față.