Ajunsei acum câteva ore, de la un text pentru Cuvinte de vânzare, să-mi vâr năsucul în bibliografiile mele din facultate.
Găsii nume de opere de care pur și simplu uitasem, iar de unele nu mai știu să încropesc o frază.
Hernani al lui Hugo, uitasem complet.
De Fedra lui Racine, de Jacques fatalistul lui Diderot nu mai știu să zic nimic. Din ultimul păstrez o imagine a unui cineva călare.
De Negura lui Unanumo nu mai vorbesc. Știu că am citit-o într-o vară, în mal de Dunăre, topindu-mă de atâta căldură.
Blecher, doar gândindu-mă la cartea lui, mă umplu de o realitate letargică.
De aici trag o singură concluzie, literatura trebuie și recitită, iar eu nu am terminat-o de citit, aia pe care mi-am propus-o eu.
Ce stare urâcioasă îmi dădură toate aceste cărți uitate!
Și oare câte sunt acelea pe care le-am dosit în ungher de memorie și care nu or să mai iasă niciodată la lumină?