Am inceput de curand pe blog un curs de istoria filozofiei povestita pe intelesul tuturor. Am pornit de la Thales si ne-am oprit la Democrit. La final am facut o promisiune, sa revin cu filozofii Antichitatii: Socrate, Platon si Aristotel, dar o sa scriu azi doar despre primii doi, caci nu vreau sa risc sa va plictisesc.

SOCRATE nu voia sa-i invete ceva anume pe oameni, nu facea lectii, isi continua conversatiile cu ei. Ii ajuta pe oameni la „nasterea” parerilor si ideilor juste, deoarece cunoasterea adevarata vine dinlauntrul oamenilor.
Ati auzit de „ironia socratica”?
Va spun indata: Socrate se infatisa oamenilor stupid si astfel descoperea slabiciunile din gandirea lor. Acelasi Socrate a protestat impotriva condamnarii la moarte a unui om.
A fost un iubitor al intelepciunii, cineva care s-a straduit sa obtina intelepciunea. Nu a acceptat sa fie platit pentru activitatea sa de invatator, caci un filozof stie ca, in fond, el stie foarte putin. Intreaga viata s-a chinuit ca stie atat de putin.
Dupa Socrate, e cu neputinta sa fii fericit daca actionezi impotriva propriilor convingeri.
Tot ce cunoastem despre Socrate ii datoram lui Platon, pentru ca Socrate nu a scris un singur rand in intreaga sa viata.
A murit condamnat fiind de semenii sai, a baut cucuta si nici o clipa nu a cerut indurare.

PLATON a fost discipolul lui Socrate si avea doar 29 de ani cand maestrul sau a fost fortat sa goleasca cupa de cucuta. El este cel care a publicat cuvantarea lui Socrate, 35 de dialoguri.
Dar el a mers mai departe cu observatiile ca Socrate, Platon a meditat la contradictia dintre relatiile de fapt dintr-o societate si cele reale sau ideale.
A infiintat o scoala de filozofie la Atena unde se predau urmatoarele discipline: filozofia, matematica si gimnastica.

Cum sa fac sa atrag atentia asupra ultimei disciplini copiilor si tinerilor de azi? Scriu cu majuscule: GIMNASTICA.

A cercetat ceea ce este vesnic si neschimbator si ceea ce curge. Heraclit a fost primul care ne-a atras atentia asupra faptului ca in natura totul curge.
Dar Platon a manifestat interes si pentru ceea ce este vesnic si neschimbator in Natura cat si ceea ce este vesnic si neschimbator in morala si in societate.
Astfel, Platon a impartit lumea in doua: o lume a simturilor si o lume a ideilor.

Tot ceea ce putem percepe si simti in natura curge, nu exista materie fundamentala care sa nu se destrame. Tot ceea ce depinde de lumea simturilor consta dintr-o materie pe care vremea o macina.

In acelasi timp, totul este constituit conform unei forme atemporale care este vesnica si neschimbatoare. Eternul nu este o materie originala, ci model spiritual dupa care sunt alcatuite toate fenomenele. Bineinteles ca nu a avut o explicatie acceptabila a acestui fapt. Mai tarziu o sa vedem ca acelasi lucru i se intampla si lui Darwin.
Platon credea ca exista o realitate propriu zisa in spatele „lumii simturilor”, adica LUMEA IDEILOR. Aici gasim modele vesnice si neschimbatoare, voila doctrina platonica a ideilor.

Despre LUMEA SIMTURILOR putem avea doar o cunoastere aproximativa sau nedesavarsita, atunci cand folosim cele 5 simturi. Totul curge, nimic nu are dainuire.
Nimic nu ESTE, EXISTA doar multe lucruri care se nasc si pier.

LUMEA IDEILOR o putem dobandi insa cu o stiinta sigura daca ne folosim de ratiunea noastra. Aceasta lume nu se lasa recunoscuta cu simturile. Ideile sunt vesnice si neschimbatoare.
Fiinta o impartim in trup si suflet, iar trupul curge, pe cand sufletul este nemuritor. Pentru ca sufletul nu este material, poate arunca o privire in lumea ideilor. Sufletul, inainte sa coboare in trup, a existat in lumea ideilor. La trezire a uitat de ideile desavarsite, iar iubirea, pe care o cunoastem atunci cand ne indragostim este doar dorul dupa lumea ideilor desavarsite.
Pe aripile iubirii, sufletul vrea sa zboare acasa, sa fie eliberat din temnita trupului.
Platon vede astfel trupul omenesc: cap, piept, pantece. Fiecarei parti ii corescunde o insusire, iar fiecarei insusiri o caracteristica.
Asadar avem:
cap-ratiune-intelepciune
piept-vointa-curaj
pantec-dorinta-masura
Platon a vrut ca si statul sa fie organizat in acelasi fel, sa avem conducatori, paznici si producatori de bunuri, dar ma opresc aici cu Platon si o sa revin cu Aristotel cat de curand.

Dupa ce am terminat Lumea Sofiei a lui Gaarder, m-am hotarat sa incep si pe blog un scurt curs de istorie a filozofiei. O sa incerc sa povestesc filozofia, fie si cu pacatul de a-i aduce acestei stiinte multe neajunsuri. Consider ca e necesar sa fac vizibile toate straduintele oamenilor de a intelege lumea si, daca ar putea fi posibil, sa-i fac pe cativa tineri sa inteleaga ca istoria existentei noastre a putut sa incape intr-un articol Wikipedia abia dupa ce secole de-a randul oamenii s-au mirat in fata naturii si au luat aminte cu simturile si ratiunea la tot ce se intampla in jurul lor, caci la inceputurile omenirii nu se stia nici macar de ce ploua.

Filozofia s-a nascut din mirarea oamenilor, cel putin parerea asta o aveau vechii filozofi greci. Copiii mici au aceasta aptitudine, caci lumea lor nu este o obisnuinta.
Ceea ce vrea sa ne invete filozofia rezum in aceasta fraza: sa nu ajungem sa consideram lumea ca fiind de la sine inteleasa.

Oamenii, stramosii nostri, au trebuit sa-si explice lumea bazandu-se pe observatii. Asa si-au facut loc miturile, oamenii incercand sa-si explice de ce lumea este asa cum este, iar riturile s-au ivit din nevoia de a lua parte la tot ce se intampla.

THALES este primul filozof si credea ca apa este originea tuturor lucrurilor. Cativa ani mai tarziu, ANAXIMENES a sustinut ca aerul este materia originara a lucrurilor.
PARMENIDE a adus in discutie simturile si ratiunea, ratiunea demascand iluziile simturilor.

HERACLIT, observand natura, a ajuns la concluzia ca totul curge, iar lumea e influentata de contradictii constante. Te bucuri de sanatate cunoscand boala.

Cu EMPEDOCLE, omenirea a aflat ca natura are de fapt 4 materii originare, pamantul, aerul, focul si apa. Iar aceste materii se compun si se descompun cu ajutorul fortelor, el a adus in discutie iubirea si vrajba.

DEMOCRIT vorbeste deja de atom, si asta inainte de Hristos. Observatiile lui l-au dus pana in punctul in care a putut face afirmatia ca totul trebuie sa fie alcatuit din mici pietre de constructie invizibile, dintre care fiecare e vesnica si neschimbatoare.
Nu a acceptat ideea de spirit, pentru el au existat doar atomi si spatiul vid. Constiinta si-a explicat-o prin prisma atomilor sufletesti. Cand moare un om, atomii se invartesc in toare partile. Dupa aceea se combina iarasi intr-un suflet nou care tocmai ia nastere. Omul are suflet nemuritor.

Urmatoarele note or sa fie despre Socrate, Platon si Aristotel.