Primele versuri le pierd, ma trezesc apoi niste acorduri puternice, o vocala polimorfa a unei voci bezmetic de frumoasa. Tudor Gheorghe. Spectacolul Cavalerii felinarelor tarzii a venit sa intareasca institutia Tudor Gheorghe si sa aminteasca romanului ca e roman.
Tot ce e romanesc nu piere!
In puzderia de ganduri ce ma napadesc in timpul spectacolului, aseara am constatat culorile puternice ale spiritului meu. Functionez ca un spirit, unul neincatusat, doar ca am acceptat sa mi se puna saua si botnita societatii. Uneori izbucnesc launtric si ma prefac in vopsele cu nuante stridente. Si atunci visele imi devin zilele traite. Ma vad atunci izbita si sarutata, ma zaresc hranind din palma flamanzi, ma intrezaresc acceptand un premiu, ma disting sarutand o frunte ce pare a mea, este a mea, caci matura fiind, am sa-mi imbratisez tineretea gratie rolului femeii, acela de a fi mama.
Cine iubeste si spune, ala nu e om pe lume,
Cine iubeste si tace, nici Dracu n-are ce-i face!
Firmituri de versuri, memoria fiindu-mi lenesa nu poate retine cat imi simte sufletul.
Ii mai datorez lui Tudor Gheorghe si patriotismul ce ma caracterizeaza, dumnealui si unui dascal de geografie din generala si liceu.
Prima dovada de patriotism este sa-ti cunosti tara. Asta aveam scris pe prima pagina a caietului de geografie.
Pe langa culoarea ce m-a curtat tot spectacolul, un gand innebunitor m-a acaparat. Oare este nevoie sa fim asupriti, torturati, batuti, dezbracati de identitate pentru a ne exploda spiritul?
Despre trubadurul oltean nu mai adaug nimic, nici manuirea mea iscusita a cuvintelor nu reda oferta lui muzicala si spirituala, Tudor Gheorghe da trimiteri din strafundul sufletului spre mandrie si identitate nationala, spre amoruri sugubete, spre muzica parfumata, spre omenie si voie buna!