Sâmbătă am împachetat. Câteva schimburi, încălțările de munte, SFP-ul și am închis valiza. Duminică dimineață ne-am pornit spre Valea Doftanei. Am mers pe autostradă, pe drum național, pe drum județean. Am traversat orașe și sate.

Eu iubesc ideea de sat românesc. Ceva mă fascinează la sat, dar n-aș putea să numesc ce. Poate viața nevăzută prin geamul mașinii sau în cele câteva zile petrecute de mine la Prisăcea, la Podeni, la Salcia, la Cetate sau la Pristol. Oamenii se trezesc devreme. Hrănesc animalele. Pleacă pe câmp. Pregătesc mâncarea. Spală. O iau de la capăt.

Ce muncesc românii la sat? Am văzut la marginea drumului trei săteni. Toți aveau coasele pe umăr. Doi dintre ei, dacă am observat bine, aparțineau generației baby boomer. Le-am lipit eticheta după pantalonii de pânză în contrast cu blugii și cămașa celui de-al treilea, mult mai tânăr. Românii la sat muncesc pământul. Românii de la sat muncesc în alte țări.

Satul românesc e împopoțonat și neîngrijit. Nu-mi place. Aș vrea să-mi placă, dar oriunde privesc, mă izbesc prostul gust, sărăcia și lenea. Peisajul îți taie respirația. M-am uitat câteva minute la Bucegi. Seamănă cu Dolomiții. Dar poalele sunt românești. Toate stațiunile românești de interes național arată ca un bazar cu prăvălii, tarabe și culori hidoase. Ca să te bucuri de frumusețe și simplitate trebuie să te îndepărtezi de poale. Urci și urci. Mai urci puțin. Ajungi, intri și nu mai ieși câteva zile.

Cât plătești în România pentru o cazare simplă, frumoasă, inteligentă, prietenoasă cu copiii, cu servicii impecabile și mâncare savuroasă? Știu. E nepoliticos să vorbești sau să scrii despre bani. Nu contează. O să continui să vă chestionez. În România plătești cât în Austria, dar românilor, unora, nu li se pare corect. De ce? Pentru că e România. Pentru că nu e infrastructură. Pentru că Valea Prahovei este un coșmar din care nu ne-am trezit de ani de zile. Locurile speciale din România, cunosc câteva, duc o luptă cu mentalitatea. Curajoasă, curioasă, sfidătoare și individualistă am crescut. Mă aventurez de câte ori îmi permite bugetul spre asemenea locuri în care te izolezi și începi să privești, să respiri, să te bucuri, să fii, să fii fericit.

Am fost fericită ultimele trei zile. O să revin curând cu povești.