Asta seara presupun ca lumea e o substanta, caci simt o viermuiala in molecule. Parca ar urma sa se intample ceva, iar acest ceva nu poate fi formulat, caci nu are concept, nu are imagine.
Zilele trecute afirmam ca as vrea sa redevenim monarhie, iar zilele astea am descoperit ca anul acesta a fost declarat „anul regelui”. Descopar tarziu ceea ce toata lumea stie, deoarece nu ma uit la televizor si nici presa nu o citesc. Dupa toata valva asta regala si un drum de Severin-Timisoara, nu pot sa trec cu vederea potrivirea simtirilor mele cu evenimentele prezente.
Cum am ajuns sa fiu influentata, caci mintea mea trebuie sa fi surprins ceva. Din nou ceva. Ceva se intampla, ceva am suprins, ceva mi-a stat in faptura ca un os de peste, care blocat in gat, nu-l poti scoate de acolo si trebuie sa astepti sa se topeasca.
Mi s-a topit ideea in mine, am imbratisat-o.
Iar evenimentele prezente izbesc cu morti. Huidu face accident si omoara din culpa, o copila e tarata pe sinele tramvaiului, un tir se rastoarna pe DN 70.
Mi-e frica de ceva.
Am speranta in ceva.
In jur natura moare, dar e splendida, isi da duhul intr-o armonie de culoare, cu ritmul maselor de aer ce ii danseaza ultimele frunze. Stateam azi cu capul pe volan si urmaream un dans bezmetic de frunze in timp ce sora mea vomita in partea dreapta.
In ultima vreme oamenii se hranesc numai cu omleta, frumos cu urat sau urat cu frumos, nimic nu mai vine separat. Omleta mea personala descrie amaraciune si dulceata, sufar si sunt fericita, iubesc si urasc, scriu si abandonez, imi pun intrebari si ma incui la loc.
Ceva…
Ceva pot presupune, ma paste o noua criza. La 16 ani am depasit momentul decent, cat de cuviincios o sa pasesc la 28?
Astept…