A început Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara. Unii abia l-au așteptat. Alții nici n-au auzit de. Unora nu le pasă. Altora le pare rău că nu participă. Mie îmi pare rău. Mateiu mă reține seara acasă. Nu sunt resentimentară. Câștig când stau cu el. Mara a crescut repede. Nu-i mai sărut obrăjorii. Dimineața folosește parfum și strugurel. Așa că aleg să petrec timp cu bebe Mateiu. Ies rar la spectacole de teatru, la concerte, la serate literare. Îmi lipsesc, dar știu să mă consolez.

Părerea de rău mi-o tratez cu ceai, cu castane, cu cărți. Abia am sfârșit Rusia scăldată în sânge. Ultimele 20 de pagini mi-au torturat sufletul. Cruzimea și suferința oamenilor m-au dezechilibrat. Am compătimit oamenii. Am urât oamenii. O mamă înainta cu pruncul în brațe. Era desculță pe drumul înghețat. Copilul horcăia. Tatăl venea în spate. Și-a tras un glonț în cap. Mama s-a prăbușit. Un soldat i-a luat copilul din brațe să-l care. Ea mergea în urma lui. Uneori se oprea și privea înapoi. Un soldat și-a ucis binefăcătorii în somn ca să le fure mâncarea. După o săptămână și-a omorât și tovarășul. Am lăsat cartea deoparte. Ce o fi cu noi oamenii? Superbi și monștri, blânzi și călăi, visători și afurisiți cu o scăfârlie cât o lubeniță pe care ne-o și retezăm din când în când. Ce să crezi despre oameni când citești istorie?

Luptăm pentru viață. Ne luăm viața. Glorificăm viața. Disprețuim viața.

Mă uit la Mara și Mateiu. Au timp să fie copii. Istoria le permite. Aș vrea să fiu recunoscătoare pentru asta. Cui să fiu?! Omenirea e un joc de noroc. Cine a dat cu zarul și a nimerit la căderea imperiilor, cine a dat cu zarul și a văzut lumina soarelui în Franța, cine a dat cu zarul și a primit cetățenie albaneză, cine a dat cu zarul și. Cine a dat cu zarul? Cine urmează să dea cu zarul?

Foto: Simona Nutu