Stă în puterea mea să-mi dedic un text pentru cei 31 de ani împliniți. Aș deschide un dicționar de simboluri sau doar m-aș strădui să scot din memorie ce știu despre cifra 3 și aș fi gata instant cu un text.
Blogul nu funcționează însă cu normă. Nu am nevoie de un text pentru azi, dar am o nevoie. Nevoia mea stă în semnificații.
Aș lucra, și chiar asta fac în acest moment, la topica semnificațiilor, aș face puțină ordine interioară.
Îmi este la îndemână.
Deoarece la 26 de ani am devenit mamă, de 4 ani observ un omuleț care mă ajută fără intenție să mă cunosc.
Cine sunt eu? Cine sunteți voi?
Întrebare cu risc ridicat de instalare a plictisului, știu.
Întrebarea poate instala plictisul prin etichetă. Ah! Iar filozofie mârlănească, pasivă într-o lume plină de acțiune.
Urmează acum să alung acest căscat pe care mi l-am închipuit pe chipul fiecărui cititor.
Mara are 4 ani. La 2 ani și câteva luni a mers la grădiniță. În ultimul an, observând-o pe ea, m-am întors foarte mult spre mine.
Mara, la 4 ani, exprimă prin atitudine mai multe persoane, eu, tatăl ei, mătușa, bunica, prietena ei cea mai bună, personaje de desene animate.
Persoanele și personajele care au influențat-o sunt atât de lipsite de congruență uneori încât luciditatea mă asigură că recuperez prin fetița mea manifestările altor oameni.
Așadar, m-am întors spre mine, cine sunt eu, dar mai ales, cum pot să descopăr cine sunt. M-a ajutat Mara să conștientizez procesele de asimilare și influențare.
La 31 de ani procentul de asimilare poate fi fatal ființei. Îmi cunosc două mecanisme de apărare, râsul și cearta. Prin râs am rămas pasivă când ceva mă deruta. Prin ceartă am rămas la ceea ce eu am presupus că sunt eu prin principii de viață.
Aici m-am încurcat. Mara m-ar întreba și chiar mă întreabă destul de des: mama, ești confuză?
Cam da, cam sunt.
Eu la 4 ani exprimam prin atitudine pe mama, tata, sora, bunica, prietenele de joacă. În plus, față de copilul meu, am mai adăugat influențe, profesori, alți prieteni, personaje de film, iubiți.
Cine sunt eu? Unde sunt eu? Cât sunt eu? Cum poți să devii un eu autentic?
Am un singur răspuns: renunțarea și pierderea.
Pentru o perioadă determinată trebuie, dar trebuie imperativ, să renunțăm, printr-o izolare a ființei noastre de toate aceste influențe. Să ne desprindem de părinți, prieteni, modele alese. Să ne curățăm asemeni foilor de ceapă. Învelișul nu e ceapa propriu zisă, caracterul nu reprezintă omul propriu zis.
Nu vă grăbiți în presupuneri, știu, izolarea poate fi o aberație de lentile roz, ale mele lentile roz. Aș prefera galben, rozul nu este culoarea mea.
Izolarea fiind grea într-o realitate plină de responsabilități și priorități, putem practica meditația.
Meditația ajută să te întâlnești cu tine, să cureți ceapa pe care o reprezinți, să dai semnificații adevăratelor valori ale vieții.
Eu am încercat să răspund la o întrebare, dar acum se impune o altă întrebare: vrei să te cunoști? Tu, cititorul meu, vrei să te cunoști?
Eu vreau.
Tu vrei.
El vrea.
Ea vrea.
iunie 23, 2014
In primul rand, la multi ani si tot ce iti doresti (tu stii mai bine, oricum pare sa nu fie clasicul: o casa, o masina, un job, o familie, excursii, sanatate :)).
Da, si eu vreau sa devin un eu autentic si sa ma cunosc. Si ma straduiesc in sensul asta. Dar nu stiu exact ce ar trebui sa fac, uneori parca merg in gol, parca m-am intors de unde am plecat, alteori, viata are grija singura de mine si ma ajuta sa imi dau seama cine sunt, fara stradania mea.
Ca se te cunosti trebuie sa te izolezi? Sau sa te distantezi, ramanand, totusi, impreuna cu ceilalti? Eu nu am reusit niciodata sa meditez. Am senzatia ca cel mai mult am obtinut din confruntarea cu ceilalti, din experienta. Am trecut printr-o intamplare si la sfarsit mi-am dat seama cum ar fi trebuit sa actionez, ce am simtit si cine sunt eu in raport cu ceilalti.
iunie 23, 2014
Cand credeai ca ne-ai plictisit, nu am cascat, ci mi-am aruncat o privire pe pagina „MBM – Despre mine”:
http://noctambulul.blogspot.ro/p/mbm-despre-mine.html
Nu stiu daca vreau sa ma cunosc! Sau nu stiu daca imi permit sa ma cunosc avand in vedere inconvenientele descrise de tine: renuntarea si pierderea.
Constat, uitandu-ma pe pagina mea de mai sus, ca predomina muzica! Predomina muzica, desi la serviciu ma identific cu ceea ce fac acolo! Si ar mai fi ceva ce se observa in link: o anume… Dar nu merg mai departe, deoarece acesta e un comentariu public; si poate citeste vreun angajator! 😉
iunie 23, 2014
A propos de meditatie, citind si comentariul Mirelei: nu cred ca se potriveste meditatia unor popoare precum cele latine!
Cred ca pentru meditatie ai nevoie de rabdare. Cati oameni rabdatori observi in jurul tau?
Hmm… hai sa fac o delimitare carpatica! La nord de Carpati (includ aici si Banatul) exista si alte influente decat cea mediteraneeana, asa ca s-ar putea sa gasesti acolo si niste oameni rabdatori! 😉
iunie 24, 2014
@Mirela
Mulțumesc de urare, asta în primul rând.
Acum hai să poposim pe cuvântul izolare. Ai observat că am zis o perioadă de timp? Fiecare are nevoie de timpul lui propriu, și cred că ne-ar ajuta dacă ne-am lepăda de tot ce am fost influențați apoi să revenim la acele influențe. E ca atunci când alegi o rută nouă, a doua oara știi f bine în ce stație urmează să cobori cel mai aproape de locul unde intenționezi să ajungi.
Influențele, toate, sunt o sumă, iar suma suntem noi.
Cu meditația nu e greu, 10 minute stai cu ochii închiși și ești atent la propria respirație. Minuni se pot întâmpla în aceste 10 minute.
Ține minte, ochi închiși, atenție la respirație, iar apoi tu cu tine.
@Bobby
Dar renunțarea la părinți și prieteni ar fi pe o perioadă determinată, ceea ce ai pierde cu adevărat ar fi furia, anxietățile, frustrările. Cred că ar fi o pierdere prin câștig.
Și la părinți și prieteni te-ai întoarce altfel, cu siguranță mai atent și mai iubitor, mai dispus să înțelegi nevoile lor, nu ale tale.
Ah! Muzica. Muzica e tot o nevoie a omului, chiar și a păsărilor.
iunie 24, 2014
Tot aud termenul asta: „frustrare”! Nu simt deloc pe pielea mea intelesul acestui cuvant! Frustrarea e specifica sau o simt cei ce nu isi cunosc limitele si nu pot obtine ceea ce isi doresc (visand la mai mult decat pot realiza)! Si aici nu ma refer la concepte filosofice, ci privesc lucrurile realist!
Crezi ca daca am medita vreo cativa, mai multi sau foarte multi ti se va parea ca este o alta societate in jur? Sau ca aceasta va semana mai mult cu ceea ce ai intalnit in tarile vizitate spre apus?
Ca despre rasarit… „numai de bine!”. Granite neclare (India, Tibet, China, Pakistan…), granite in schimbare si tari in curs de aparitie (Levant)! Si toate au loc numai prin intermediul armelor!
Deci la ce sa renuntam si ce sa pierdem? Cred ca asta vom vedea cand se va simti valul dinspre rasarit! Cam cum ne percep occidentalii pe noi, esticii!
Nu prea are legatura cu tema, dar aici imi zboara gandul!
Totusi, D30 este un obuzier sovietic (o arma)!
http://www.resboiu.ro/rusii-trimit-d-30-la-fier-vechi-si-fac-trecerea-de-la-122-la-152-mm/