Un vis de o zi

aldescu_coperta-3În 26, luna trecută, pe seară, am experimentat pentru câteva minute celebritatea. M-am bucurat de atenția mai multor oameni. Acestor oameni li s-a vorbit despre mine și m-au ascultat pe mine. Într-un decor atât de plin de mine, în ora mea, lansarea cărții Un vis de o zi, eul meu a refuzat orice compromis.
Într-o dedublare anterioară evenimentului am insistat pe lângă eu să accepte un compromis, să se lepede de inhibiții, de rațiuni critice, să fie doar.
Am fost și a fost doar zâmbitor.
În timp ce vorbeam despre carte, răspunzând la o întrebare, deși continuam să articulez cuvintele, mă întrebam dacă răspund într-adevăr la ceea ce am fost întrebată sau funcționez cu automatisme.
Am dezvoltat automatisme legate de această carte.
Dacă înainte mă interesa îndeaproape relația dintre ea și el, acum a devenit un subiect care mă obsedează. Așa cum îmi trăiesc eu relația de cuplu, așa cum observ cuplurile din jurul meu, încerc să contruiesc un răspuns, să-mi ofer un răspuns la întrebarea cât este influență, cât este asimilare într-o relație?
Ce semnifică celălalt? Un stăpân? Un partener?
Cine are nevoie de stăpân într-o relație? Cine are nevoie de un partener? Cine e capabil să observe și să respecte nevoile celuilalt?
Cât își asumă femininul avatarurile speciei? Cât conștientizează femininul egalul și egalitatea cu masculinul? Cine suntem și ce semnificăm într-o relație?
Aproximativ acesta îmi este discursul când circumstanțele îmi cer să vorbesc despre Petra, personajul feminin al cărții, o carte lejer închipuită ca o pastilă. Fix așa se poate consuma, rapid și eficient ca în reclamele la paracetamol, efectul s-ar putea să nu fie totuși antipiretic.
Asta spun eu despre carte, Loredana Fota a formulat cu ajutorul adjectivelor, o lectură extrem de plăcută, foarte credibilă și plauzibilă, și, de ce nu, incitantă.

Aceasta a fost, în câteva cuvinte, lansarea de carte de la Severin.

 

 

 

d.30

Stă în puterea mea să-mi dedic un text pentru cei 31 de ani împliniți. Aș deschide un dicționar de simboluri sau doar m-aș strădui să scot din memorie ce știu despre cifra 3 și aș fi gata instant cu un text.
Blogul nu funcționează însă cu normă. Nu am nevoie de un text pentru azi, dar am o nevoie. Nevoia mea stă în semnificații.
Aș lucra, și chiar asta fac în acest moment, la topica semnificațiilor, aș face puțină ordine interioară.
Îmi este la îndemână.
Deoarece la 26 de ani am devenit mamă, de 4 ani observ un omuleț care mă ajută fără intenție să mă cunosc.
Cine sunt eu? Cine sunteți voi?
Întrebare cu risc ridicat de instalare a plictisului, știu.
Întrebarea poate instala plictisul prin etichetă. Ah! Iar filozofie mârlănească, pasivă într-o lume plină de acțiune.
Urmează acum să alung acest căscat pe care mi l-am închipuit pe chipul fiecărui cititor.
Mara are 4 ani. La 2 ani și câteva luni a mers la grădiniță. În ultimul an, observând-o pe ea, m-am întors foarte mult spre mine.
Mara, la 4 ani, exprimă prin atitudine mai multe persoane, eu, tatăl ei, mătușa, bunica, prietena ei cea mai bună, personaje de desene animate.
Persoanele și personajele care au influențat-o sunt atât de lipsite de congruență uneori încât luciditatea mă asigură că recuperez prin fetița mea manifestările altor oameni.
Așadar, m-am întors spre mine, cine sunt eu, dar mai ales, cum pot să descopăr cine sunt. M-a ajutat Mara să conștientizez procesele de asimilare și influențare.
La 31 de ani procentul de asimilare poate fi fatal ființei. Îmi cunosc două mecanisme de apărare, râsul și cearta. Prin râs am rămas pasivă când ceva mă deruta. Prin ceartă am rămas la ceea ce eu am presupus că sunt eu prin principii de viață.
Aici m-am încurcat. Mara m-ar întreba și chiar mă întreabă destul de des: mama, ești confuză?
Cam da, cam sunt.
Eu la 4 ani exprimam prin atitudine pe mama, tata, sora, bunica, prietenele de joacă. În plus, față de copilul meu, am mai adăugat influențe, profesori, alți prieteni, personaje de film, iubiți.
Cine sunt eu? Unde sunt eu? Cât sunt eu? Cum poți să devii un eu autentic?
Am un singur răspuns: renunțarea și pierderea.
Pentru o perioadă determinată trebuie, dar trebuie imperativ, să renunțăm, printr-o izolare a ființei noastre de toate aceste influențe. Să ne desprindem de părinți, prieteni, modele alese. Să ne curățăm asemeni foilor de ceapă. Învelișul nu e ceapa propriu zisă, caracterul nu reprezintă omul propriu zis.
Nu vă grăbiți în presupuneri, știu, izolarea poate fi o aberație de lentile roz, ale mele lentile roz. Aș prefera galben, rozul nu este culoarea mea.
Izolarea fiind grea într-o realitate plină de responsabilități și priorități, putem practica meditația.
Meditația ajută să te întâlnești cu tine, să cureți ceapa pe care o reprezinți, să dai semnificații adevăratelor valori ale vieții.
Eu am încercat să răspund la o întrebare, dar acum se impune o altă întrebare: vrei să te cunoști? Tu, cititorul meu, vrei să te cunoști?
Eu vreau.
Tu vrei.
El vrea.
Ea vrea.