Mă așez mereu la masa de la fereastră. Cafeneaua e mică, o cuprinzi dintr-o privire. Ieri m-am întâlnit cu o veche colaboratoare, mama a patru copii, cel mic fiind coleg cu fiica mea. Cum masa era ocupată de un tătic și de fetița lui, m-am îndreptat spre colțul opus. Fetița, o creață dolofană, cu ochii mari și o mutriță serioasă, mi-a răspuns la limba scoasă. Vreo două minute am scos limba una la alta. Petronela, colaboratoarea mea, a întrerupt jocul. A intrat pe ușă zâmbitoare și m-a îmbrățișat strâns câteva secunde.

Mi-am tras scaunul de la masă, cu spatele la fetița creață. Petronela mi-a întins o plasă de hârtie cu creme și seruri. Familia ei se ocupă de o mică afacere cu produse cosmetice naturale. Le-am acceptat bucuroasă.

– Cum ești?

A tresărit. Nu se aștepta s-o întreb direct.

– De pe Facebook păreți zdraveni la cap.

A clipit și și-a împins ochelarii mai sus pe nas.

– Nu a văzut copiii de la Crăciun, iar la telefon nu-i caută. Săptămâna trecută, când a venit în oraș ca să semnăm actele de divorț, s-a certat cu cea mare.

– Îmi pare rău. I-am pus mâna pe braț și am strâns-o ușor.

– Mie îmi pare și mai rău. Am ignorat toate semnele de-a lungul anilor. Știi că sunt cu altcineva, așa-i?

Am sorbit o gură de cafea. Am tras cu sete din pai. O coajă rasă de portocală m-a înecat. Mi-au dat lacrimile de la tusea forțată. Petronela a continuat să povestească.

– Mă privește în ochi când facem dragoste. Soțul meu nu a făcut-o niciodată.

– Poate ții tu ochii închiși, am rostit bătându-mă în piept și ștergându-mi lacrimile.

Abia atunci m-a privit. Mi-a pus paharul cu apă în mână și a început să râdă. Petronela s-a despărțit de soțul ei acum doi ani. Separare eroică. Până în ultimul moment au ieșit în public ținându-se de mână. Își duceau copiii împreună la școală. Rareori mă intersectam doar cu ea sau doar cu el. La ședințele cu părinții participau tot împreună. Au făcut totul împreună până în ultima secundă. Portocala mi-a stat în gât și de la stupoare. Cum să renunți la copii dintr-o dată? Asta a fost următoarea mea întrebare.

– De ce a renunțat la copii? Ce vină au copiii? Băieții au vârsta la care se uită la el cu admirație și respect. Ce s-a întâmplat?

Nu mă așteptam la un răspuns pentru că-l știam. E sufocarea fiecăruia dintre noi în sânul familiei. Supunere. Limitare. Compromis. Plictiseală. Dar, când unul dintre noi evadează, majoritatea se ofensează. Îndrăzneala de a-ți recăpăta controlul asupra vieții ne înfricoșează. Când ne îndrăgostim, când facem copii, mergem cu valul. Devenim valul și ne spargem în divorț, sinucidere, perversiune, nebunie sau compromis.

Îmi pare nespus de rău de Petronela, dar îl înțeleg și pe fostul ei soț. Înțeleg ambele părți, dar refuz să-l scuz pentru că și-a părăsit copiii.

Mi-am sorbit cafeaua cu grijă. Să nu mai trag vreo coajă rasă de portocală. Am tras din pai gheața topită. O durere ascuțită de cap m-a făcut să-mi strâng mâinile cu putere.

Am căutat-o cu privirea pe fetița creață. Era în ușă cu tatăl ei. Îi fixa casca de bicicletă. Nu am scos limba la ea. Nu se uita la mine. Își sorbea tatăl din priviri.

Oare tatăl ei o s-o părăsească peste câțiva ani?

M-am întors spre Petronela.

– Povestește-mi, te rog, cum e sexul cu noul partener.

Foto: Bogdan Mosorescu