Category Poem în proză

  • Home
  • /
  • Category: "Poem în proză"

AM FOST ACASĂ. DIN NOU.

De 23 sept., 2026 0 Poem în proză , , , , 0

Am fost la Londra. Din nou.
Soare. Vânt. Ploaie.
Muzee. Librării. Cafenele.

Am urcat și la Hampstead Heath.
M-am așezat pe jos. Moment în care am învățat-o pe Mara să întoarcă mereu haina pe dos. În felul acesta, când o îmbracă, nu pleacă cu pământul, paiele și gângăniile pe ea.

Mi-am odihnit des obrazul pe umărul Marei. De drag. De oboseală.

Am privit orașul și mi-am dorit cu ardoare să mă pierd în moment.

În loc de trăire, am glumit. Mereu glumesc.

Aproape la fel ca la Schela. Îți amintești, Mara, dealurile de la Schela? Cu Dunărea la picioare, cu cimbrișorul sub picioare, cu pădurea de tei?

Londra s-a suprapus cu Severinul.
Tamisa cu Dunărea.

Pe Mara am absorbit-o în mine. Ea și cu mine am fost una în urmă cu 17 ani.

Noi două, cap la cap, vorbă la vorbă, împărțind o jachetă albastră de fâș, ne-am făcut o poză.

Am șters 10. Am păstrat 2. Am publicat una pe Instagram.

Am fost la Londra. Din nou.
Am fost acasă. Din nou.

Simt.

ACEL CEVA CARE NE FACE SĂ VREM SĂ TRĂIM

De 12 sept., 2026 0 Poem în proză , , , , 0

Acel ceva din noi care ne face să vrem să trăim.
Are un nume. A fost intuit, numit, scris.
Acel ceva din noi care ne face să mergem înainte.
Celulă. Conatus. Forță.
Acel ceva pentru care mă ridic în fiecare dimineață din pat.
Mă dezvelesc. Așez picioarele pe parchet. Mă îndrept spre baie.
La bucătărie pornesc fierbătorul. Beau un pahar de apă caldă. Sorb ceaiul.
Acel ceva pentru care citesc și scriu, scriu și citesc.
Îmi pun ochelarii. Văd tot mai prost. Deschid o carte, deschid două.
Citesc un capitol. Termin un roman.
Acel ceva pentru care îmi fac promisiuni seara că o să încerc să fiu o mamă mai blândă.
Sărut capul copiilor, fruntea celei mari, obrazul celui mic.
Acel ceva care a început cu 3,8 miliarde de ani în urmă.
Primele celule.

Foto: Bogdan Mosorescu