Am o memorie teribilă! Țin minte cu precizie tot ce m-a impresionat. Pentru suferințe aș putea să jur că am un sertar special unde uitarea este interzisă.

Pe de altă parte, pierd din memorie cantități mari de informații. Un exemplu. Am citit Război și pace de Tolstoi în liceu. Aș putea să redau firul narativ, posibil perimat. Prezentarea faptelor e neclară. Am aflat despre masoni. Nu pot scoate nimic din subconștient. Știu că știu, dar nu știu.

Trăiesc în ciudă culturală.

Am încercat să corectez deficiența asta mentală. Nu am reușit. Sunt o infirmă. Mă simt. Iar sertarul special al suferințelor mi-e tot mai nesuferit. Îmi alungă gândirea și mă ține prizonieră în judecăți mediocre.

O neplăcere îngrozitoare mi-a revenit de la bunica Marei din partea tatălui. În urma separării de tatăl fetiței mele, mama lui a tras concluzia că noi ne-am făcut viețile noastre și cel mai bine pentru Mara ar fi să trăiască în continuare în casa ei cu o femeie pe care să o aleg eu și să o plătească ea.

Am reacționat. Nu am fost delicată și nici nu simt vreo părere de rău. Când o mamă devine Mama? Când blândețea unei mame se transformă în constrângere matriarhală?

Mi-am pus multe întrebări și au urmat reacții peste reacții. Am urlat, am înjurat, m-am acoperit de primitivism în limbaj. După un timp, mi-am permis să gândesc. Am înțeles rațional că bunica își protejează familia cum știe ea, prin amestesc nedorit în viața fiului ei, prin prelungire, viața mea și a fetiței mele.

Am hotărât să tac și să nu mai jignesc. M-am umplut de bube de la stres. Întoarcerea involută a pricinuit o desfigurare.

Mi-e clar, acum și în viitor, că suferința asta nu o s-o uit. Mă străduiesc să nu o hrănesc. Aș prefera să înlocuiesc intensitatea durerii cu monstruoase cunoștințe. Să devin diplomată și perfidă. Să o copiez pe bunica într-o admirație mută.

Mi-e imposibil azi.

Dar și mâine este o zi. Scarlet O’Hara

Chiar mă simt pe aripile vântului.