În 2014 am făcut o excursie în Italia, la Cinque Terre. În timp ce-mi făceam bagajul, Mara a venit în spatele meu și m-a întrebat unde plec. A urmat Cu cine? S-a sfârșit cu exprimarea unei dorințe. Vreau și eu să merg cu voi. Am luat-o în brațe. Avea 4 ani. Am mângâiat-o pe păr, pe obrazul fin și moale. I-am promis că într-un an sau doi o s-o iau și pe ea în excursie cu fetele. O să mergem la Paris, Mara, să vizităm muzeul Picasso și muzeul Brâncuși.

Întâmplările din ultimii ani mi-au făcut imposibilă îndeplinirea promisiunii. Dar o promisiune e o promisiune, așa-i, mama?! Lecția mea către Mara aceasta este. Am înlocuit mersul la muzeul Picasso. Bucureștiul, prin târgul de carte Gaudeamus, a devenit substitut. Am rămas cu o promisiune neîndeplinită, dar este timp. Într-o zi mama și fata or să ajungă la muzeul Picasso. Până atunci, săptămâna trecută am călătorit în Spania, pe urmele lui Dali. Călătoria asta a fost plină de peripeții. Înainte de plecare, o muncă neînduplecată și disciplinată a hoților din Timișoara, m-a lăsat fără acte. Ca să râd înainte de orice, le mulțumesc pentru îndeplinirea muncii într-o zi de luni. O zi mai târziu și călătoria s-ar fi anulat din lipsa documentelor.

Acasă am revenit cu palma neagră în ultima unei teribile căzături pe scări. Doar că nu o să povestesc despre. Articolul o să relateze, cu sinceritate, despre apropierea dintre mine și Mara.

Anul trecut în vară am cumpărat o carte, Dali, Jurnalul unui geniu. În timpul lecturii, moartă de curiozitate, am căutat pe internet Cadaques și Portlligat. În Portlligat, Dali a locuit 50 de ani. I-am povestit și Marei despre, fata l-a reținut ca pe domnul cu mustățile caraghioase. Din toate călătoriile mele fără ea, am revenit înapoi cu câte un album de la muzeele vizitate. Așa se face că am strâns vreo câteva după care jucăm mimă. Joaca se află pe locul doi în programul meu de mamă. Iar joaca, prin șiretenia adultului, poate expune copilul la cultură. Cel puțin asta a fost găselnița mea să-i umplu capul fetei cu pictori.

De la carte, am ajuns la planificarea unei excursii în Cadaques. M-am oprit asupra lunii ianuarie din rațiuni financiare. În sezon, plătești pe lângă taxa orașului, cazare și mâncare, și fiecare a treia gură de aer.

Mara și cu mine am avut hotel în Roses, o stațiune pe lângă Cadaques. Din 7 zile, am decis să împărțim timpul prietenește: o zi mama face programul, o zi Mara. Soluția asta m-a salvat de prea multe miorlăituri care mă scot din sărite și mă determină să o întreb: Mara, vrei să devii un copil bătut? Dar mama, tu nu crezi în bătaie. Cine ți-a spus? Păi tu, și tata.

În zilele în care mica bestie s-a ocupat de organizare, am stat în cea mai mare parte la plajă, la piscină și în cameră să se joace pe telefon. Deranjată de jocurile pe telefon, dar nu mă opun, este generația ei, am găsit o altă situație de efect și am exploatat-o. De fiecare dată când s-a jucat pe telefon, am dat drumul la muzică. Am revenit acasă cu nume noi. Știa deja despre Beethoven și Mozart, am adăugat Vivaldi și Stravinski. Șapte zile am adormit seara pe Vivaldi sau Mozart, concertul pentru flaut și harpă.

În zilele în care m-am ocupat eu de program, am vizitat Cadaques, Portlligat, Figueres, un castel din stațiunea noastră și Empuriabrava, o stațiune construită pe canale. În fața casei sunt parcate bărci și iahturi. Marți am vizitat Cadaques și Portlligat. Portlligat se află la 1 km distanță de Cadaques. La picior, am urcat cu Mara străduțe înguste, ne-am rătăcit, am reluat drumul, am întrebat prin magazine încotro. La întoarcere, cu o mică bestie acaparată de peisaj, aventură și poveștile mele despre Dali, limba i s-a dezlegat. Mergeam spre autobuz când m-a întrebat ce este un psihopat. Nu am întrebat-o unde a auzit cuvântul, ci am profitat la maxim de ocazie. I-am explicat ce este un psihopat și imediat am legat discuția de facebook și youtube. Când am terminat, mi-a mărturisit că îi este frică.

E firesc să-ți fie! Să-ți fie, Mara. Frica ne ține în viață, iar pe noi, femeile, ne mai salvează și de un joc care nu ne place să-l jucăm întotdeauna cu bărbații. M-a luat de mână și vă mărturisesc că toată excursia mi-a căutat atingerea. Nu de frică, s-a potolit după ce i-am dat câteva asigurări. În autobuz, privind pierdută pe geam, părea că uitase orice discuție despre. Dar undeva în mintea ei presupun că a rămas ce am discutat despre pericole, ciudățenii și comportamente.

Într-o altă zi m-a întrebat: Mama, dar care dintre prietenii mei îți place mai mult, X sau Y? Nu mi-a permis fofilarea, am încercat. Că sunt prietenii ei, că îi plac oricum. Mama, la comportament, care îți place mai mult?

O să închei aici. O să mai revin cu texte despre.

Va urma…