Dragi părinți despărțiți, nu vă privați copiii de celălalt, mama sau tata

Din 2002, anul în care am venit să studiez la Universitate, am mers rar acasă de sărbători. Îmi amintesc primul Crăciun. Din octombrie, până la vacanța de iarnă, nu am părăsit Timișoara. Motive sunt mai multe. La cursul profesorului Boldureanu, am ascultat oarecum fascinată povestea de Ignat. Îmi dau seama acum cui datoram atracția pentru curs: dorului de casă.

Probabil întreg semestrul am dus boala pe picioare. Distanța dintre mine și tata a ajutat enorm. Sufeream și exultam. În decembrie m-am urcat în tren. În compartiment am nimerit cu alți studenți, boboci ca mine. Ei au coborât la Teregova. Și lor le-am ascultat poveștile oarecum fascinată. Din acel grup, s-a desprins un personaj. Un băiat, ținta glumelor tuturor, mi-a rămas în memorie. Era băiatul primarului. Toți abia așteptau să ajungă acasă.

Și eu abia așteptam să ajung acasă. Iarna, cu ninsoarea de pomină, ascundea neajunsurile urbanistice. Puteam să mă îmbăt cu fulgi, cu iluzii, cu poveștile studenților din compartiment. I-am privit neobosită toată seara. Îi port cu drag și căldură în suflet. Niște străini care m-au marcat și nici unul nu are habar de. Abia așteptau să ajungă acasă la părinți, la mama, la tata. Eu abia așteptam să ajung acasă.

Pe peron, m-a așteptat tata. Ningea cu fulgi mari. Totul era acoperit de zăpadă. Mi-a luat rucsacul. Nu-mi amintesc, dar sigur m-a pupat. Tata e pupăcios. M-a trecut un fior. De fapt n-a fost vorba de nici o senzație. Fac diferența acum între gând și sentiment. Am gândit. Am gândit că părem aproape normali. Am luat un taxi, iar acasă ne aștepta mama cu masa pusă. Înainte de cină, m-a trimis tata să cumpăr o sticlă de vin. Pe stradă zăpadă, pe lateral morman de zăpadă. Am fugit până la alimentară încântată. Păstram gândul de normalitate, iar mirosul și zgomotele m-au asigurat de. Eram acasă. Totul părea bine. M-am reîntors la masă. Am început să mâncăm. Nu știu dacă am terminat. Ne-am certat. Atunci m-a trecut un fior. N-am mai gândit. Am simțit normalitatea. Cearta. Nemulțumirile. Ochii ieșiți din cap. Pufăielile.

Rămâne cel mai frumos Crăciun. Într-o seară de decembrie, la final de 2002, am trăit un moment de firesc. Port imaginea cu noi trei la masă. Până în 2006 am revenit acasă, dar rânduielile începeau să se schimbe. După 2006, am mai mers o singură dată la Severin. Anul acesta îmi încerc din nou norocul.

L-am anunțat pe tata de la începutul lunii. Venim. Mi-e drag că mă reîntorc. Mă simt caldă sufletește. Mă înnebunește soră mea, de când mă știu, cu un revelion la New York. Mi-am imaginat pentru câteva secunde acest lucru. Urbanistica New York-ului e bezmetică. Luminițele, aranjamentele, brazii, muzica, forfota încântă ochii. Ce-i dă sufletului New York-ul? M-am născut în malul Dunării, la Drobeta Turnu Severin, Mehedinți, România, Europa. Nu are nimic America pentru mine. Cred că și cearta aș prefera-o New York-ului. Pentru că întotdeauna Crăciunul e despre oameni. Și mâncare, șșșt! Ne naștem din motivele unor adulți pe care nu le discutăm acum. Creștem după chipul și asemănarea adulților. Ne marchează pământul. Obiceiurile ne conturează personalitatea. Nu ne definesc. Asta o știu cei educați. Plecăm la facultate să ne desăvârșim educația, să ne desprindem de părinți. Unii descoperă că sunt olteni la facultate. Eu fac parte din această categorie.

Ambițioșii află că e necesar să-ți ucizi simbolic părinții. Asta înseamnă detașare, asta duce la maturitate. Studenții din compartiment și-ar fi făcut cruce dacă m-ar fi auzit vorbind în felul acesta. Ce frumos se auzea din gura lor tata. Cât drag! Câtă nerăbdare! Cât dor! Cât respect!

Văd acest lucru la Mara. Mara își adoră tatăl. Cred că nimeni nu-l iubește ca ea. În cea mai nouă observație, e nouă, cred că mi s-a schimbat perspectiva asupra tatălui în viața noastră. Dragi părinți despărțiți, nu vă privați copiii de celălalt, mama sau tata. Nu e vorba despre voi, e vorba despre copii. Faceți ceea ce e necesar. Detestați în tăcere. Înjurați printre dinți. Lăsați copiii să-și iubească părinții.

O să vină vremea când o să-i ucidă singuri. Nu o faceți în locul lor. Dar până atunci sunt ani de iubire. De ce v-ați priva copiii de iubire?

Ce final patetic! Dar e final.

Foto: Bogdan Mosorescu

Apolodor la Plai

IMG_1390Am anunțat despre participarea la Festivalul Plai. Nu e posibil să mă zăriți când tastez, dar chipul a exprimat mândrie când v-am dat vestea.

Mândria nu semnifică păcat în viața mea. Am transformat păcatele în greșeli și lecții. Am învățat și învăț. E un proces continuu.

Cel mai greu, după ecuații și formule matematice, asimilez detașarea. Detașarea am cuprins-o pe niveluri. De la înălțimea statutului de mamă, detașarea, prin corectitudinea atribuită, devine frustrantă. Am crescut un copil independent.

Primul pas, am asculat-o orice a avut de spus de când a început să articuleze. În primii doi ani am fost foarte atentă la ceea ce transmitea. Mereu îngenunchez în fața ei când îmi dă explicații. Cu seriozitate am tratat pierderea unei bucăți de lego, ruperea rochiei unei păpuși, rătăcirea plastilinei etc. Impresionabilitatea formează caracterul.

Atitudinea m-a împins mult în margine, un spectator, o mamă spectatoare în viața copilului ei. Repede și-a dezvoltat individualitatea. Credința mea în corectitudine mă copleșește uneori, mai ales când am impresia că nu-i mai sunt de nici un folos.

Mama, știu! Mama, pot să fac singură! Mama, am înțeles!

Mă disperă cât e de întreprinzătoare. Nu mă împacă alegerile mele întotdeauna. Îmi doresc de multe ori să am o fetiță care să depindă de mine, să-mi dea impresia că fără mine nu s-ar descurca. Îmi revin. Nevoile mele nu sunt nevoile ei. Am încercat să separ nevoile noastre.

La șase ani ai ei, o întreb ce dorește și cum dorește în aspectele vieții domestice care nu presupun risc. Mara, în ce te îmbraci? Da, nu mai am o fetiță fashion, nu le potrivește după reguli, dar muncesc pentru personalitate. Asta mamă sunt. Aleg personalitatea în locul părerii lumii despre hainele ei complet aiurea uneori.

Mara, ce poveste citim în seara asta? Lecturile preferate pentru a adormi: Gulliver, Apolodor, Scrisoarea I.

După preferințele ei, la activitățile de la Plai am introdus lectură din Apolodor de Gellu Naum. Sâmbătă la ora 14 aveți posibilitatea să o ascultați pe Gavriela Glăvan citind despre aventurile pinguinului Apolodor de la Circul din Târgul Moșilor, din București.

Naivul și inocentul pinguin Apolodor pleacă în jurul lumii copleșit de dorul familiei sale. Călătoria ajută la cunoașterea de sine, dar mai ales te ajută să descoperi unde și cu cine ești cu adevărat fericit.

Caut ca fiecare lectură să o provoace, să o pună pe gânduri, să se întrebe despre ea. Cine este ea? Are o bunică care manipulează în numele experienței ei de viață. Viața ei trebuie, imperativ, să te scutească de propriile experiențe. Mara primește mesaje subliminale despre mamă, tată, familie, cămin, școală, măritiș și copii. Să rămână nemăritată și să facă un singur copil.

Lupt în pragul conștiinței. Contracarez prin lecturi ca Apolodor. O provoc pe Mara să afle cine este ea, ce îi place ei.

Pentru părinți cu preocupări similare, categoria de mame și tați interesați de copil ca individ separat și viitoare persoană adultă, propun lectura Gabrielei Glăvan de la atelierul Tricoului Inteligent la Plai.

Observație: adevăratul acasă poate să fie departe de părinți.

Trist, știu!