Apolodor la Plai

IMG_1390Am anunțat despre participarea la Festivalul Plai. Nu e posibil să mă zăriți când tastez, dar chipul a exprimat mândrie când v-am dat vestea.

Mândria nu semnifică păcat în viața mea. Am transformat păcatele în greșeli și lecții. Am învățat și învăț. E un proces continuu.

Cel mai greu, după ecuații și formule matematice, asimilez detașarea. Detașarea am cuprins-o pe niveluri. De la înălțimea statutului de mamă, detașarea, prin corectitudinea atribuită, devine frustrantă. Am crescut un copil independent.

Primul pas, am asculat-o orice a avut de spus de când a început să articuleze. În primii doi ani am fost foarte atentă la ceea ce transmitea. Mereu îngenunchez în fața ei când îmi dă explicații. Cu seriozitate am tratat pierderea unei bucăți de lego, ruperea rochiei unei păpuși, rătăcirea plastilinei etc. Impresionabilitatea formează caracterul.

Atitudinea m-a împins mult în margine, un spectator, o mamă spectatoare în viața copilului ei. Repede și-a dezvoltat individualitatea. Credința mea în corectitudine mă copleșește uneori, mai ales când am impresia că nu-i mai sunt de nici un folos.

Mama, știu! Mama, pot să fac singură! Mama, am înțeles!

Mă disperă cât e de întreprinzătoare. Nu mă împacă alegerile mele întotdeauna. Îmi doresc de multe ori să am o fetiță care să depindă de mine, să-mi dea impresia că fără mine nu s-ar descurca. Îmi revin. Nevoile mele nu sunt nevoile ei. Am încercat să separ nevoile noastre.

La șase ani ai ei, o întreb ce dorește și cum dorește în aspectele vieții domestice care nu presupun risc. Mara, în ce te îmbraci? Da, nu mai am o fetiță fashion, nu le potrivește după reguli, dar muncesc pentru personalitate. Asta mamă sunt. Aleg personalitatea în locul părerii lumii despre hainele ei complet aiurea uneori.

Mara, ce poveste citim în seara asta? Lecturile preferate pentru a adormi: Gulliver, Apolodor, Scrisoarea I.

După preferințele ei, la activitățile de la Plai am introdus lectură din Apolodor de Gellu Naum. Sâmbătă la ora 14 aveți posibilitatea să o ascultați pe Gavriela Glăvan citind despre aventurile pinguinului Apolodor de la Circul din Târgul Moșilor, din București.

Naivul și inocentul pinguin Apolodor pleacă în jurul lumii copleșit de dorul familiei sale. Călătoria ajută la cunoașterea de sine, dar mai ales te ajută să descoperi unde și cu cine ești cu adevărat fericit.

Caut ca fiecare lectură să o provoace, să o pună pe gânduri, să se întrebe despre ea. Cine este ea? Are o bunică care manipulează în numele experienței ei de viață. Viața ei trebuie, imperativ, să te scutească de propriile experiențe. Mara primește mesaje subliminale despre mamă, tată, familie, cămin, școală, măritiș și copii. Să rămână nemăritată și să facă un singur copil.

Lupt în pragul conștiinței. Contracarez prin lecturi ca Apolodor. O provoc pe Mara să afle cine este ea, ce îi place ei.

Pentru părinți cu preocupări similare, categoria de mame și tați interesați de copil ca individ separat și viitoare persoană adultă, propun lectura Gabrielei Glăvan de la atelierul Tricoului Inteligent la Plai.

Observație: adevăratul acasă poate să fie departe de părinți.

Trist, știu!

Calea bună și legitimarea ei

În ultima vreme, pe lângă sfatul gratuit de a renunța la lectura cărților lui Freud, tot mai multe persoane din jurul meu își exprimă o îngrijorare: mintea mea mă duce pe o cale greșită.
Care este calea bună și cine o legitimează?
Aș putea să pun această întrebare, dar nu mă obosesc. În general oamenii cunosc acestă cale bună, dar o practică doar în conversații unde îi sfătuiesc pe alții s-o urmeze.

S-ar putea să scriu un text acum sub influența unui nerv iritat.

Despre Freud și lectura cărților lui, repet, o să citesc în continuare. Aș întreba și eu: de ce nu citește toată lumea? Nu Freud, ci pe oricine altcineva care te poate ajuta să înțelegi mai bine comportamentul uman.
A cunoaște comportamentul uman este nevoia mea, iar Freud m-a ajutat să înțeleg că fiecare individ are niște nevoi, iar viața noastră se construiește sau se distruge în funcție de nevoi, de plăcere, neplăcere și sublimare.
În realitatea în care mă desfășor, în situațiile pe care le trăiesc sau doar le acompaniez, un bărbat care se îndrăgostește de o fată de 19 ani, iar acasă nevasta îi este gravidă nu mă revoltă absolut deloc. Bărbatul s-a îndrăgostit, eu sunt atentă pe părinte și pe responsabilitatea și datoria lui de a crește un copil.
Până de curând, aproape că până ieri, aș fi mărturisit că mi-e frică de singurătate, de singurătatea la bătrânețe.
Am scăpat de acest sentiment, oribil de altfel.
Când doi parteneri poartă o conversație în contradictoriu, iar unul rostește rămâi cu prietenii tăi, se instalează o panică și un sentiment de vinovăție.
Am scăpat și de aceste sentimente.
Fără simțuri în alertă aș răspunde: atunci rămân cu prietenii mei.
De fapt chiar am dat acest răspuns.
Părerea mea de rău stă în constatarea eschivării. Îmi permit acum să vorbesc în numele femeilor. De cele mai multe ori, mă ajut totuși de general, femeile, dar sunt absolut convinsă că și bărbații, nu-și fac cunoscută plăcerea de a petrece cu prietenii, ci dau explicații futile: prietenii doresc asta, acțiunea descrie o supunere a celui care se lansează în justificări.
Am avut o prietenă care mereu folosea umerii prieteniei pentru a petrece timp cu fetele. Dacă nu ieșea cu fetele, fetele se supărau.
Dar ceea ce voia ea?
Ea voia o totală lipsă de asumare a dorinței și voinței.
Dar înțeleg acum și acest tip de comportament, înțeleg acum că ceea ce numim caracter urât sau frumos stă în niște condiții de creștere și de educație.
Și înțeleg pentru că am citit.
Nu cititul îmi duce mie mintea pe o cale greșită, ci recunosc calea greșită ca regresie și introiecție.
Introiecție este un cuvânt pe care ți-l însușești prin lectură, având o nevoie.

Cunoașterea aduce și multă dezamăgire. Sunt azi foarte dezamăgită de oameni, dar am capacitatea de a mă bucura totuși de forța unora de sublimare a vieții, de forța mea de a sublima, de a mă transpune pe un plan superior.