Scopul călătoriei de anul acesta în Corfu a fost reuniunea familiei. Mama și tatăl Marei s-au despărțit. În urma despărțirii, părinții și-au refăcut viața cu alți parteneri. În câțiva ani de la lumea ei spulberată s-au ridicat alte două lumi. Familia Marei a crescut cu doi frați. Sfârșitul înseamnă și început. Așa a început noua organizare a familiei Marei.

Am bifat totul la despărțire. Ne-am certat. Ne-am înjurat. Ne-am reproșat. Ne-am făcut în ciudă. Ne-am amenințat. Rar am discutat calm. Și mai rar discursul a conținut argumente. Undeva ne-am înțeles fără nici un plan. Luptele s-au desfășurat cât mai departe de prezența Marei. După despărțire mama i-a iubit în continuare tatăl. Da, l-am iubit în continuare pe tatăl Marei și i-am păstrat prezența vie în conversații și în casă. De ce? Aici începe articolul de azi.

Afirm și susțin că familia Marei alcătuită din mama, partenerul mamei și fratele, tata, partenera tatălui și fratele acționează corect și toți ceilalți greșesc. Reuniunile noastre de sărbători, vacanțele la mare și munte, prânzurile la restaurant i se datorează Marei. În jurul ei ne-am adunat, în jurul ei am crescut, în jurul ei ne-am acceptat din datorie și cu responsabilitate. Firește, am sperat ca rana produsă de despărțire să o tratez și să o micșorez prin refuzul de a-i pretinde Marei o pendulare de la mama și tata fără întâlniri între noi doi. Eu am născut natural. Dar și o naștere prin cezariană nu te scutește de durere. Așadar, m-a durut când am adus-o în lume. Nu am murit. N-am murit nici că m-am împotrivit aberației de a împărți copilul. M-a durut când i-am nimicit lumea. Vă întreb. Fiți atenți.

Când se despart mama cu tata, lumea copilului se destramă? Nu cumva lumea femeii și a bărbatului se destramă? Femeii și bărbatului le-au secat izvorul iubirii. Au uitat de iubire, au uitat cum să fie fericiți împreună. Iubirea pentru copil n-are margini. Să uiți iubirea de mamă sau de tată ar fi ca o negare a existenței.

Reacțiile la despărțire țin de sentiment. Sentimentele ne orbesc, ne înrobesc. Raționalizați-le! Transformați sentimentele în rațiune. Cum? Gândiți mai mult. Închideți ochii. Imaginați-vă chipul copilului. Întrebați-vă! Merită copilul să-l expun la ignoranța și neputința mea? Merită copilul să-i ponegresc mama/tatăl? Merită copilul să-i bag pe gât un partener înainte să-l pregătesc și să-l asigur că mama e una/tatăl e unul?

Nu. Acesta e unicul răspuns. Toți care acționați diferit o faceți pentru interesul personal, pentru avere, pentru bani, pentru răzbunare. Vă raportați la material, la schimbător și nu la iubirea imaterială și neschimbătoare reprezentată de copil. Greșiți. O știți! Nu recunoașteți!

Familia mea înseamnă regula și nu excepția.

Umorul ajută și în aceste situații. Râdeți de câte ori se ivește ocazia. Creați ocazii. Fiți adulți și purtați-vă ca adulții. Amintiți-vă nașterea copilului. Educați-vă și apropiați-vă de cunoaștere. Cunoașterea aduce liniște și decență. Fiți decenți! Îmi arde obrazul de câtă indecență conține familia românească.